Imagini Apollo 11 PARTEA 3

De la stânga la dreapta: Armstrong, Collins, Aldrin

Activități pe suprafața lunară

Astronauții au gândit plasaraea echipamentului științific Apollo și înfigerea steagului S.U.A. în solul selenar,

uitându-se la situl de aselenizare prin geamurile triunghiulare ale Vulturului, prin care aveau o viziune de 60 grade asupra câmpului. Pregătirile au durat mai mult decât cele două ore preconizate, Armstrong având inițial probleme cu închiderea sistemului portabil de menținere a vieții (PLSS). Conform veteranului John Young, participant și el la o expediție pe lună în cadrul misiunii Apollo 16, reproiectarea modulului lunar pentru a permite cu o mai mare ușurință intrarea cu PLSS nu a mai fost executată, așadar rata bătăilor inimii astronauților din timpul prgramului Apollo a fost cea mai mare în timpul ieșirilor și intrărilor din ML. În data de luni, 21 iulie, ora 02:39 TU (05:39 TLR), 1969, Armstrong a deschis trapa, iar la 02:51 TU a început coborârea sa pe suprafața Lunii. Nu a putut observa suprafața de sub picioarele sale din cauza un dispozitiv aflat pe pieptul său. A urmat apoi o coborâre pe o scare lungă de nouă trepte, Armstrong acționând un inel metalic pentru a desfășura echipamentul modular împachetat (MESA) și pentru a activa camera TV pe cealaltă parte a Vulturului, ca mai apoi, la ora 02:56 TU (05:56 TLR) să pună piciorul său stâng pe suprafața lunară. Prima aselenizare a fost surprinsă de un sistem de televiziune slow – scan, incompatibil cu televiziunile comerciale, astfel imaginile au fost preluate de un monitor special, iar apoi au fost filmate de o cameră TV convențională, reducând semnificativ din calitatea imaginilor. Semnalul era primit la Goldstone, SUA, dar și la Honeysuckle Creek Tracking Station, din Australia. În ciuda unfor dificultăți de ordin tehnic și a celor cauzate de vremea nefavorabilă, imaginile rudimentare alb – negre au fost transmise pentru cel puțin 600 de milioane de telespectatori. Deși copii ale acestui film au fost salvate și sunt ușor accesibile, înregistrările originale slow – scan au fost distrue accidental în timpul unei proceduri de rutină, copierea pe altă bandă magnetică. S-au găsit ulterior copii ale materialului în Perth, Australia, o altă locație unde s-au recepționat aceste imagini de pe Lună.
După ce a caracterizat praful de pe suprafața lunară ca fiind aproape ca și pudra, Armstrong a pășit pe Lună, devenind primul pământean ce a pus piciorul într-o altă lume. A urmat imediat celebra frază, care ar putea caracteriza întrega misiune Apollo 11, „Un pas mic pentru [un] om, un salt uriaș pentru omenire.”, spusă la aproape șase ore și jumătate după ce a aselenizat. Aldrin i se alătură mai apoi.
Armstrong a spus despre mișcarea în câmpul gravitațional al Lunii, de șase ori mai slab ca al Pământului, că era mult mai ușoară ca la simulări, neconstituind nicio problemă o plimbare prin acele împrejurimi.
Îndeplinită misiunea „impusă” de președintele american John F. Kennedy, cea de a trimite un om pe Lună la sfârșitul anilor `60, Apollo 11 reprezenta și un test pentru Programul Apollo. Ca urmare, Armstrong a făcut poze cu ML, pentru ca inginerii de la sol să observe ce se întâmplă în urma aselenizării. Apoi a luat monstre de sol. A luat camera TV amplasată pe MESA, făcând o panoramare, și a montat-o pe un trepied situat la 12 metri distanță de ML. Cablul TV a rămas parțial încolăcit, prezentând pericol în unele situații în tot restul timpului ieșirii extravehiculare.
Aldrin l-a urmat și a început să teste diverse modalități de a merge, unele foarte amuzante cum ar fi săriturile de cangur. Sistemul portabil de menținere a vieții a creat tendința astronauților de a se mișca în spate, dar niciun astronaut nu a avut probleme cu menținerea echilibrului. Săritura a devenit mijlocul de deplasare preferat de astronauți. Aceștia au relatat ulterior că trebuiau să își planifice mișcările cu șase sau chiar șapte pași înainte, lucru datorat solului instabil. Un alt lucru pe care l-au constat astronauții, aici fiind cazul lui Aldrin a fost că diferența de temperatură la soare, față de cea de la umbra oferită de Vultur este insesizabilă în costum, ci doar la nivelul caschetei, lucru care l-a făcut să simtă răcoare la umbră. După ce astronauții americani au înfipt steagul SUA în solul lunar, au avut o discuție cu președintele Richard Nixon printr-un telefon radio – transmițător, convorbire caracterizată de Nixon ca „cea mai importantă convorvire telefonică făcută din Casa Albă.” Inițial, Nixon avea pregătit un discurs lung, pe care să îl citească în timpul convorbirii telefonice, dar Frank Borman, responsabilul NASA atașat la Casa Albă în timpul misiunii Apollo 11, a reușit să îl convingă să fie scurt și concis, din respect pentru Kennedy, considerat autorul moral al aselenizării.
A urmat montarea echipamentului științific Apollo, car includea un seismograf pasiv și laser retroreflector de mare distanță. Apoi Armstrong a săltat aproximativ 120 metri depărtare de ML pentru a face poze de pe marginea Craterului de Est, în timp ce Aldrin a colectat monstre, folosind un ciocan geologic, fiind prima și ultima folosire a ciocanului în timpul misiunii Apollo 11. Multe din activitățiile extravehiculare au durat mai mult decât se preconiza, așa că au trebuit să renunțe la jumătatea activității de recoltare a rocilor, căruia i-au fost alocate 34 de minute.
În timpul acesei perioade, Centrul de control al misiunii a folosit o frază codată pentru a-l anunța pe Armstrong că valorile sale metabolice sunt mari și că ar trebui să se relaxeze. Acest lucru se datora repeziciunii cu care se mișca de la o sarcină la altă, presat de timpul tot mai puțin. Totuși, valorile metabolice au rămas la parametri normali în continuare, lucru care a înlesnit prelungirea de către Centrul de control al misiunii cu încă 15 minute a activităților.

 Ascensiunea lunară și întoarcerea

Aldrin a intrat în Vultur primul. Cu mici dificultăți, astronauții au ridicat filmele și două cutii conținând mostre, cu o greutate de aprox. 22 kilograme de material de pe suprafața lunară, utilizând un cablu cu troliu. Armstrong i-a reamintit lui Aldrin de săculețul cu obiecte personale din buzunarul său, pe care l-a pus alături de celelalte mostre. Apoi a urcat și Armstrong în modulul lunar. După ce au trecut pe modul care permitea întreținerea vieții pe ML, astronauții au aruncat de pe ei echipamentele, sistemul de întreținere al vieții, pantofii utilizați pe suprafața lunară, o cameră Hasselblad și altele. Apoi au represurizat modulul lunar și au trecut la programul de somn.
În timp ce se mișca prin cabină, Aldrin a rupt din greșeală întrerupătorul automat, lucru care a stârnit ceva îngrijorare la centrul de comandă a misiunii, deoarece se putea ca motorul, care era conectat la acel întrerupător să nu mai pornească, lăsându-i pe astronauți pe Lună. Din fericire, un marker a fost suficient pentru a reactiva întrerupătorul. Dacă această soluție nu funcționa, circuitele ML puteau fi reconfigurate pentru a permite pornirea motoarelor și deci ascensiunea.
După aproximativ șapte ore de odihnă, exploratorii au fost treziți de Houston pentru a pregăti procedurile de reîntoarcere. Două ore și jumătate mai târziu, la ora 17:54 TU (20:54 TLR), a început ascensiunea, având la bordul Vulturului 21.5 kilograme de monstre de pe Lună, cu scopul de a se reîntâlni cu pilotul modulului de comandă Columbia, Michael Collins, aflat în continuare pe orbita lunară.
După mai mult de 2½ ore petrecute pe suprafața lunară, astronauții au lăsat în urmă instrumente științifice precum retroreflectorul utilizat pentru experimentul de măsurare a distanței Lună – Pământ cu ajutorul laserului, dar și un seismograf pasiv pentru a măsura cutremurele de pe Lună. Au lăsat de asemenea un steag american, o insignă a misiunii Apollo 1 și o placă, montată pe o porțiune a ML care a rămas pe Lună, și pe care erau două desene ale Pământului (reprezentând emisfera vestică și cea estică) precum și o înscripție, dar și semnăturile astronauților și a președintelui Richard Nixon. Inscripția era „Here Men From The Planet Earth First Set Foot Upon the Moon, July 1969 A.D. We Came in Peace For All Mankind.” (Aici Omul De Pe Planeta Pământ A Pus Pentru Prima Dată Piciorul pe Lună, Iulie, 1969, d.Hr. Venim Cu Gânduri Pașnice în Numele Omenirii.). Au mai lăsat și un săculeț conținând o replică din aur a unei ramuri de măslin ca și simbol tradițional al păcii, dar și un disc de silicon conținând mai multe mesaje. Acesta conținea mesaje de bunăvoință din partea președinților americani Eisenhower, Kennedy, Johnson și Nixon alături cele ale altor 73 de lideri de stat, inclusiv România prin vocea președintelui R.P. România, Nicolae Ceaușescu.
Acel disc mai conținea și liste cu liderii Congresului american, o listă cu membrii Congresului american care au dat legi și norme privind activitatea NASA, dar și o listă cu managerii NASA. În cartea sa din 1989, Aldrin menționează că printre obiectele trimise au fost și medalii sovietice care comemorau cosminauții Vladimir Komarov și Iuri Gagarin.