Modulul de Comandă al misiunii Apollo 11, botezat Columbia. Se află în prezent la Centrul Steven F. Udvar-Hazy.
Lansarea și plasarea pe orbita lunară
O rachetă Saturn V a fost lansată de la Centru Spatial Kennedy pe 16 iulie 1969, ora 13:32 TU (9:32 a.m. timp local SUA, 16:32 TLR). Racheta a intrat pe orbită 12 minute mai târziu. După ce a mai parcurs o dată și încă o jumătate orbita Pământului, motorul S-IVB „a împins” echipajul spre adâncul spațiului, naveta fiind plasată pe traiectoria spre Lună. Peste încă 30 de minute, modulul de comandă/serviciu s-a despărțit de ultimele elemente ale rachetei Saturn V, având în componența sa modulul lunar (ML).
Pe 19 iulie, Apollo 11 a trecut pentru prima dată prin spatele Lunii, intrând în orbita lunară. Au urmat 30 de orbitări, timp în care echipajul a văzut situl de aselenizare, în sudul Mării Liniștii (Mare Tranquillitatis), aproximativ 20 kilometri sudvest față de craterul Sabine D (0.67408N, 23.47297E). Situl de aselenizare a fost caracterizat drept relativ plat și neted în urma misiunilor Ranger 8 și Suerveyor 5 dar și Lunar Orbiter, un satelit menit sa cartografieze suprafața lunară în vederea stabilirii viitoarele locuri de aselenizare din programul Apollo
Prima fotografie, luate de Neil Armstrong pe Luna
Pe 20 iulie 1969, modulul lunar (ML) Eagle (Vulturul) s-a separat de modulul de comandă Columbia. Collins, aflat singur la bordul Columbia a inspectat Vulturul, într-o piruetă a acestuia, ca să se asigure că aparatul nu a fost afectat în timpul călătoriei.
În timp ce coborârea a început, Armstrong și Aldrin au aflat că ei traversau punctele de reper cu 4 secunde mai repede decât era programat și au transmis că sunt long (aici, cu sensul că sunt departe): lucru ce însemna că vor aseleniza la o distanță de câțiva kilometri de locul unde ar fi trebuit să aselenizeze.
Cinci minute după ce coborârea a început, la o distanță de 6000 de picioare deasupra Lunii, Computerul pentru navigare și ghidare al modulului lunar a atras atenția echipajului cu două alarme ale programului neașteptate din șirul care a urmat, 1202 și 1201. La Centrul de Control al Misiunii din Houston, Texas, inginerul informatician Jack Garman i-a spus controlurului de zbor Steve Bales ca totul e în siguranță pentru a continua coborârea. Alarmele programului indicau „revărsări administrative”, ceea ce însemna că computerul nu era capabil să execute toate sarcinile în timp real și trebuia să le amâne.
Aceasta nu era nici o eroare de computer, dar nu era cauzată nici de către astronauți, ci se trăgea dintr-o eroare în modul de pregătire al astronauților. Deși nu era necesar pentru aselenizare, radarul de întâlnire cu solul a fost intenționat aprins și pregătit pentru un abandon timpuriu. Simulările de pe Pământ nu au prevăzut un șuvoi de întreruperi false din partea acestui radar, acestea depinzând de cum hardware-ul va suporta date de la două radare.
Când Armstrong s-a uitat afară, a văzut că computerul greșise punctul de aselenizare, care era de fapt o zonă acoperită cu bolovani, la nord – est de un crater cu diametrul de 400 de metri (mai târziu s-a stabilit că era vorba de „Craterul de Vest”, numit așa deoarece era situat în partea vestică a sitului inițial de aselenizare). În acest moment, Armstrong a preluat controlul semi – automat și cu ajutorul lui Aldrin care îi dicta informații despre altitudine și viteză au aselenizat pe 20 iulie 1969, ora 20:17 TU (23:17 TLR) când mai aveau aproximativ 25 de secunde până ar fi rămas fără combustibil.
Apollo 11 a aselenizat cu mai puțin combustibil la bord decât celelalte misiuni, astronauții confruntându-se cu o avertizare prematură privind cantitatea de combustibil. S-a descoperit ulterior că această alarmă fusese provocată din cauza faptului că atracția gravitațională lunară permitea o „unsoare” mai mare a combustibilului, care nu a mai acoperit un senzor pentru combustibil. În misiunile ce au urmat, au fost luate măsurile pentru a preveni acest fenomen.
Pe tot parcursul coborârii, Aldrin i-a spus datele necesare navigării lui Armstrong, care conducea Modulul Lunar. Cu câteva momente înainte de aselenizare, un beculeț l-a informat pe Aldrin că cel puțin unul din cele patru vârfuri ale picioarelor Vulturului, lungi de 170,2 cm. au atins suprafața lunară, strigând Contact light!, semn că au atins solul selenar. Trei secunde mai târziu, Vulturul a aselenizat, iar Armstrong a spus Shutdown (en. oprire).
Charles Duke, din postura de CAPCOM (responsabil cu comunicația dintre Pământ și capsulă) a înțeles că cei doi au aselenizat spunând „We copy you down, Eagle” (en. Am înțeles, Vulturule). Au urmat primele cuvinte din seria faimoasă a lui Armstrong, „The Eagle has landed” (Vulturul a aselenizat). Au urmat câteva momente de tăcere.
La două ore după aselenizare, înainte de a începe pregătirile pentru activitățile de pe solul selenear (extravehiculare), Aldrin a transmis câteva cuvinte, îndemnând la contemplarea ultimelor ore, ce reprezintă ele și cum s-a ajuns să aibă loc, mulțumindu-le tuturor celor care au făcut posibil acest eveniment.
A făcut apoi euharistia retras. La acea dată NASA lupta în instanțe împotriva unui set de legi aduse de ateista Madalyn Murray O'Hair (care a obiectat asupra faptului că membrii echipajului misiunii Apollo 8 au citit din Geneză) prin care se înfrâna orice activitate religioasă în spațiu. De aceea, Aldrin a făcut acest lucru pe ascuns, și a mascat în discursul său referirea la Divinitate. A păstrat acest plan secret (nici măcar soția nu a fost informată de către el) și nu a fost făcut public câțiva ani. Buzz Aldrin era membru al Bisericii Presbitariene Webster, din Webster, Texas, Statele Unite. Setul pentru euharistie a fost pregătit de reverendul Dean Woodruff, pastorul bisericii pe care o frecventa. Aldrin a povestit despre acestea în ediția din octombrie 1970, în paginile revistei Guidepost și în cartea sa „Return to Earth” (Reîntoarcerea pe Pământ). Biserica Presbitariană din Webster comemorează în cea mai apropiată duminică de 20 iulie, anual, acest eveniment.
Programul misiunii prevedea ca astronauții să aibă parte de un program de somn, lung de cinci ore, deoarece ei au fost solicitați încă de dimineața devreme în acea zi. Totuși, ei au decis să treacă peste această perioadă și să înceapă pregătirile pentru ieșirea extravehiculară (EVA) mai devreme, crezând că nu vor fi în stare să doarmă.
Luna 15 a fost o încercare de ultim moment venită din partea Uniunii Sovietice pentru a fura din prestigiul public al misiunii Apollo 11, dorindu-se a fi prima misiune care să returneze sol selenar pe Pământ. Totuși, după 52 de oribitări ale Lunii și variații mari privind înclinarea și altitudinea satelitului, acesta s-a prăbușit pe suprafața lunară în data de 21 iulie 1969. Misiunea a fost totuși importantă pentru că a furnizat una din primele circumstanțe ale unei colaborări sovieto – americane, inginerii sovietici lansând Luna 15 pe un plan diferit de cel al lui Apollo 11, pentru a evita o posibilă coliziune
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu