Un OZN FILMAT DINTR-UN AVION arata identic cu unul surprins in urma cu 3 ani!

Obiect misterios filmat de pasagerul unei aeronave, care voia sa-si testeze aparatul foto nou cumparat. OZN-ul, care se deplaseaza mult mai rapid decat avionul in care se afla pasagerul, seamana izbitor cu unul observat in urma cu trei ani, tot de la bordul unui aparat de zbor.

sursa crimetime.ro

Marturii despre cavitatea Terrei

Inainte de ultima deplasare polara, acolo unde se gasea Polul Nord, fie in Himalaya, poarta de intrare nu dadea accesul la Shambala, ci la un oras minunat care se inalta printre gheturi, inconjurat de paduri luxuriante, de flori parfumate si incantatoare: Shangri La.
Acest loc s-a scufundat apoi si a devenit foarte secret. El ascunde in arhivele sale istoria omenirii si este protejat de paznici incoruptibili, gata de a deschide portile cercetatorilor din viitoarea generatie.
Consiliul Inteleptilor Tibetani este in relatie cu Stapanii acestui loc sacru, se spune. Ei stiu ca acolo se afla incaperi enorme care contin tot ceea ce priveste stiinta, arta, instrumentele, costumele, orice samanta de planta, orice tip de roca, orice imagine apartinand istoriei laborioase a omului de pe Terra.
Unii oameni care au efectuat calatorii astrale, ne-au lasat impresiile lor privind cavitatea planetei noastre, unde au vazut palate de cristal cu reflexe de jad, incrustate in arabescuri din aur. Ei zic ca au vazut incaperi pe care nici S.F ul nostru nu si le-ar putea imagina.
Alan Scott Davis a povestit in lucrarea sa “Ce se va intampla in cursul celui de-al Treilea Mileniu?” intalnirea sa cu Stapanii din lumea din Interior. “Acesti munti pe care ii vezi nu sunt doar acoperiti de gheturi; exista trecatori subterane, bine ascunse, care conduc la vai minunate unde se pare ca iarna nu exista. Acolo, traiesc fiinte iluminate care guverneaza si conduc existenta planetara.” Numai cel care este chemat de Ei poate sa-i intalneasca. Unul dintre Ei i-au spus: “Iata-ne ajunsi la un moment special de pregatire pentru a deschide marea poarta a unei ere noi care va trebui sa-i conduca pe oameni la o mare civilizatie.”
Anne si Daniel Meurois-Givandan au spus ca au vazut pe oras un Diamant gigantic care este in sintonie cu liniile de forte terestre, ca forta motrice. Apoi, au vazut Gradina Soarelui, un loc impadurit din oras cu acoperisuri din cristal cu varf, in intregime transfigurat de Lumina si rezonand la sunete armonioase. Amintesc ca astronavele- mama sunt prevazute cu aceste echipamente. Eu-insumi, in timpul unei calatorii astrale, am putut sa vad instrumente de control cu caracter spatial, cuprinzand Galaxia, Sistemul solar si fiecare Planeta.
Mi s-a dat in maini un tub de o lungime de aproximativ 16 centimetri, avand 10 cm in largime si gros de 3 cm, care parea a fi un monitor plat. Pe fata anterioara, vedeam proiectii stelare; apoi, l-am deschis; pe doua ecrane, la dreapta si la stanga, vedeam miscarile calatoriei noastre in interiorul planetelor Sistemului nostru Solar; imi era imposibil de a mari fara limita pentru a examina Terra din spatiu (este foarte frumoasa!) in fiecare punct dorit. In momentul in care m-am entuziasmat din cauza acestei utilizari, am revenit la dimensiunea terestra!
In una din teoria lor, geofizicienii Rittmann si Kuhn, considerand curba de forta scaderea de discontinuitate seismica in jurul a 2 900 km adancime si anumite calcule de compresie dinamica, statica si de vascozitate a diverselor elemente sub efectul diferitelor presiuni, s-a ajuns la concluzia ca miezul terestru este compus din hidrogen fara diferenta si ca acceleratia gravitatiei mentine inelul central rece.
In timpul unei intrevederi, academicianul biochimist Gianfranco Pantellini, crescut de celebrul fizician E.Hore Majorana, mi-a dezvaluit ca a discutat o data cu profesorul sau in legatura cu energiile de temperatura scazuta; prof. Majorana credea ca Soarele era rece inclusiv in coroana sa. El a luat exemplu rotile unei biciclete: atunci cand se umfla pneurile, temperatura se raceste catre exterior mentinand inelul central rece.
Asta ne permite de a intelege cum miscarea invartitoare si condensarea maselor solare in formarea Planetelor produc energia gravitationala, unele temperaturi in coroana exterioara si vidul in interior prin acest subiect au fost aduse de unele dintre cele 39.953 de fotografii luate de satelitul Ersa 7, lansat de NASA, la 23 noiembrie 1968, care a survolat Polul Nord.
Dar dincolo de orice marturie tangibila, ramane cea a “Expeditiei Ariene” traita de amiralul R. Byrd, consumata in jurnalul sau de bord. William Reed si Marshall Gardner au avansat o teorie privind cavitatea Terrei si deschiderile de la poli. Numerosi martori care au patruns in aceasta Noua Lume au vazut acul busolei indreptandu-se in jos, temperatura crescand sau sufland un vant puternic si plin de praf. Ei au intalnit rate, fluturi, albine, pasari tropicale si alte animale, o vegetatie luxurianta. Avand in vedere toate astea, Gardner a considerat ca ar exista un “Soare Central.” Diverse mitologii (eschimose, chinezesti, hinduse, egiptene) vorbesc despre o rasa care traieste in interiorul Terrei.
Eschimosii cred intr-o lume viitoare. Sufletul, dupa moarte, coboara sub pamant, apoi intalneste diferite obstacole, cum ar fi un fel de purgatoriu. Sufletele bune il traverseaza pentru a ajunge apoi in interiorul Terrei, acolo “unde Soarele nu se culca niciodata…” G. Rasputin a spus ca ar avea unele puteri de la “oamenii verzi provenind din Nord.”
In Lama Turgut sta scris: “Palatul Regelui Lumii este inconjurat de cele ale Gurilor care controleaza fortele vizibile si invizibile ale Terrei, de la interiorul sau si pana la cer, si care sunt stapanii vietii si mortii. Daca, in nebunia sa, omenirea noastra ar urma razboaiele, ar putea veni la suprafata pentru a o transforma intr-un desert. Ar putea seca oceanele, ar umple continentele prin intinderi de apa si ar face sa dispara muntii. La bordul vehiculelor extraordinare, necunoscute de noi, ei calatoresc cu o viteza incredibila in interiorul tunelelor Terrei.”
Scriitorul Ossendowski vorbeste de tunele subterane care leaga “Agartha, unde intra astronave avansate.”
In prezent, satelitii americani aflati in misiune pentru a descoperi bogatiile minerale ale Terrei, au confirmat existenta unei imense retele de galerii subterane sub intregul teritoriu al Chinei. In 1961, un arheolog de la Universitatea din Pekin a descoperit intrarea in unul din aceste subterane, sub masivul Homan. Galeria pe care a putut s-o viziteze avea peretii puternic finisati si de culoare vernil, fiind decorati de fresce.
Pe una din ele, se vedea un fel de scut zburator pe care se gaseau oameni care, de la inaltime, pareau sa pazeasca animalele salbatice.
In 1969, subterane identice au fost descoperite in Ecuador, vechi de cel putin 12.000 de ani, reprezentand pe pereti masini extraterestre. Perplexitatea arheologilor a fost totala.
sursa;piatza.net

Efectul de piramida

 

Orice forma geometrica bidimensionala sau tridimensionala modifica campurile existente in apropierea lor.
 O pot face in sens pozitiv sau negativ. Piramida este una dintre formele geometrice, usor de construit si cu efecte puternice.
Energiile care pot fi implicate intr-un astfel de proces sunt foarte mici in comparatie cu valorile cu care suntem obisnuiti din viata de zi cu zi, procesele desfasurandu-se cu viteza mica si fiind foarte influentate de mediul inconjurator.
Poti sa-ti construiesti o piramida singur, dar trebuie sa fii sigur ca este construita la proportia si unghiul corect, care este 62,606 grade. Cateva dintre efecte ar fi: mancarea tinuta in piramida va sta proaspata pentru un timp de doua sau de trei ori mai mult decat mancarea neacoperita; aromele artificiale din mancare isi vor pierde savoarea, dar aromele naturale se vor intensifica – ele devin mai putin aspre si acide cand executam o citire spectrografica a unui articol tratat, vom observa o schimbare in structura moleculara; piramida va deshidrata si modifica lucrurile, dar nu va permite sa putrezeasca sau sa creasca mucegai.
Persoanele care locuiesc intr-o casa piramidala se simt pozitiv, reactionand imediat. Animalele de casa de orice fel cresc puternice si sanatoase. Cele mai neobisnuite efecte pe care meditatorii le spun ca li se intampla cand stau sub piramida sunt: un fel de stare de imponderabilitate; o distorsiune a timpului cat si a vitezei si o incetinire a acestuia.
Fiintele vii sunt atrase de piramide ca un magnet: declaratii din mai multe surse demonstreaza ca animale de casa de tot felul cresc mai puternice si mai sanatoase sub, sau in piramidele cu laturile deschise (neacoperite). Se observa ca pisicile si cainii raspund acestui unic mediu al energiei de forma in diferite feluri armonioase.
Simboluri plasate pe laturile piramidei: se produc o varietate de rezultate pozitive ale reactiilor pozitive. Piramida pune lucrurile inapoi pe drumul pe care ar trebui sa fie, ea face lucrurile sa para a fi perfecte. Aceasta forma geometrica este in acelasi timp si transmitator si receptor.
sursa;piatza.net

ARHIVELE SECRETE ALE VATICANULUI

                                                               

                                                                                                                                                                În arhivele secrete ale Vaticanului a fost descoperit un document de senzaţie. Datorită acestui document va fi poate necesară rescrierea întregii istorii a acestui Ordin legendar, dar şi istoria pontificatului lui Clement al V-lea, în timpul căruia a fost dizolvat Ordinul, în ciuda faptului că Papa însuşi a fost cel care i-a absolvit de orice vină pe cavalerii-călugări.

Agenţiile de presă din Italia au transmis ştirea referitoare la descoperirea în arhivele secrete ale Vaticanului a acestui document pe care omenirea îl caută de câteva secole şi care redeschide procesul Templierilor, absolvindu-i de orice vină şi ridicând acuzaţiile formulate şi condamnarea tribunalului din anul 1308. Copia procesului a fost descoperită de cercetăroarea Barbara Frale, urmând a fi publicată în zilele următoare de periodicul „Hera”. Barbara Frale a descoperit acest pergament care poartă înscrisul papei şi care precizează că, începând din vara anului 1308, Papa Clement al V-lea, în ciuda a ceea ce s-a crezut până în zielele noastre, ridică toate acuzaţiile de erezie formulate împotriva Marelui Maestru al Ordinului, Jacques de Molay, şi a celorlalţi mari demnitari.
Până în prezent, cercetătorii considerau că documentul s-a pierdut pentru posteritate, împreună cu celelelalte pergamente care fac trimitere la Templieri, atunci când Napoleon a preluat arhivele de la Vatican şi le-a adus la Paris. După căderea Regatului Ierusalimului, Templierii au revenit în Franţa. În anul 1312, regele francez Filip cel Frumos, duşmanul declarat al Ordinului, impune dizolvarea acestuia. Regele forţează mâna Papei să desfiinţeze Ordinul, făcând referire la procesul în cursul căruia Templierii ar fi fost condamnaţi.
În opinia istoricilor, decizia curajoasă a Papei Clement al V-lea care, după cum bine ştim, nu a făcut nimic să împiedice căderea Ordinului, oferă dovada că acest Papă, prizonier în palatul pontifical din Avignon, nu era total dependent de Coroana franceză. El a avut iniţiativa de a salva Ordinul ţinând cont de pocăinţa cavalerilor şi de cererea lor de a reveni în sânul Bisericii. Regele francez nu a ţinut însă cont de poziţia Papei şi a lichidat Ordinul.
Document descoperit la Vatican – Papa i-a absolvit pe Templieri
Corespondenţă de la Roma, semnată de Richard Owen
Sursă: Times – British News March 30, 2002
Documentele descoperite la VATICAN aduc la lumină un fapt excepţional –masacrul din perioada medievală a Cavalerilor Templieri, acuzaţi de „erezie, idolatrie şi sodomie” – episod care continuă să rămână învăluit în mister – s-a produs efectiv şi în ciuda faptului că însuşi Papa îi exonerase în cadrul unui proces secret.
Această dezvăluire îl va obliga pe actualul Papă, care a cerut iertare întregii lumi musulmane pentru cruciade, să ceară scuze în public şi pentru persecuţia la care a fost supus unul din cele mai importante ordine ale cruciaţilor. Cavalerii Templieri, ale căror putere şi bogăţii legendare continuă să ne fascineze, au fost desfiinţaţi ca ordin de Papa Clement al V-lea la Conciliul de la Vienne (Franţa) din anul 1312.
Conform punctului de vedere publicat în cotidianul catolic „L’Avvenire”, toate dosarele întocmite la ancheta pontificală s-au pierdut în timpul jefuirii Vaticanului de către armatele lui Napoleon care au invadat Italia în secolul al XVIII-lea, şi că recuperarea acestora este un eveniment remarcabil.
Marele Maestru al Templierilor, Jacques de Molay, a fost ars pe rug din ordinul regelui francez Filip al IV-lea (cunoscut şi sub numele de Filip cel Frumos) care, dorind să îşi însuşească domeniile şi tezaurul templier, a pornit o campanie-fulger de arestări în zorii zilei de vineri, 13 … 1307, şi a trecut la torturarea Templierilor. Cel puţin 2,000 de Cavaleri Templieri au fost ucişi în încercarea de exterminare a Ordinului.
Barbara Frale, cercetător la Şcoala de Studii Paleontologice de pe lângă Vatican, susţine că istoricii împărtăşesc în unanimitate opinia conform căreia Papa Clement al V-lea, el însuşi de origine franceză şi fost arhiepiscop la Bordeaux, a fost slab şi s-a lăcast manevrat, acceptând planul lui Filip cel Frumos de a desfiinţa Ordinul Templier şi de a pune mâna pe bogăţiile lui. Numai că documentele descoperite în arhivele Vaticanului, printre care se numără şi un facsimil despre care se credea că a dispărut pentru totdeauna, constituie dovada fermă că Papa a avut abilitatea să manevreze lucrurile „cu dibăcie şi hotărâre”, astfel încât trimişii pontificali au fost cei care i-au anchetat, în 1308, pe de Molay şi pe alţi mari demnitari templieri în temniţele castelului Chinon de pe Loara, în cadrul a ceea ce a ajuns să capete dimensiunile unei anchete pontificale.
Signora Frale, care scrie în prezent o carte pornind de la documentul Chinon, a mărturisit jurnaliştilor de la revista italiană lunară Hera, revistă specializată în enigme ale istoriei, că rezultatul anchetei a fost exonerarea totală a Cavalerilor.
Papa acceptase explicaţia Cavalerilor conform căreia acuzaţiile de sodomie şi de blasfemie se datorau neînţelegerii corecte a ritualurilor străvechi şi secrete, care îşi aveau originea în perioada de lupte crâncene a cruciaţilor împotriva musulmanilor, mai precis, a sarazinilor. Printre aceste ritualuri se numărau „lepădarea de Iisus Hristos şi batjocorirea crucii, de trei ori”, ca şi „pupatul fundului altor bărbaţi”. Adriano Forgione, editor al revistei Hera, susţine că aceste practici erau destinate să simuleze umilinţele şi torturile la care ar fi fost supus un cruciat luat prizonier de sarazini. Ei mai erau învăţaţi cum să se lepede de credinţă „numai cu mintea, dar nu şi cu sufletul”.
Ordinul Cavalerilor Templieri — sau mai corect, Ordinul Cavalerilor Sărmani ai lui Hristos şi ai Templului lui Solomon — a fost înfiinţat în perioadfa primelor cruciade din secolul al XII-lea, cu scopul de a-i proteja pe creştinii care plecau în pelerinaj spre Ţara Sfântă, împreună cu un alt ordin creştin, Cavalerii Ospitalieri (sau Ioaniţi). Denumirea Ordinului Templier se datorează faptului că i s-a acordat o parte din fostul Templu al lui Solomon de la Ierusalim pentru a-şi ridica acolo tabăra.
Consemnând faptul că de Molay şi Cavalerii au cerut iertare, Papa nota următoarele: “Prin prezentul act decretăm că Biserica îi absolvă de orice vină şi că pot participa din nou la sfintele slujbe şi primi sfintele sacramente”. Signor Forgione susţine că Papa a ratat absolvirea publică a Ordinului Templier, fiindcă scandalul produs în jurul Templierilor a stârnit patimi atât de mari, încât se temea de o schismă a Bisericii. Regele Filip al IV-lea a ordonat executarea lui de Molay şi a altor mari demnitari Templieri înainte ca Papa să facă public verdictul anchetei pontificale, după care acest document a dispărut.

sursa;piatza.net

CODEXUL DIN DRESDA

                                                                   

Alaturi de Codexul madrilean, de Codexul parizian si de Codexul Grolier, Codexul de la Dresda face parte din cele patru manuscrise mayase, provenite din perioada premergatoare invaziei spaniole, care au ramas pana azi in forma originala. La fel ca toate celelalte carti din America centrala si Codex Dresdensis (numele oficial) are forma unei carti pliate. Ca suport pentru cele 39 de pagini acoperite cu desene si hieroglife s-au folosit fibre de ficus. Peste foi s-a aplicat apoi un grund subtire de creta, pe care s-a scris cu o cerneala obtinuta din culori naturale.
In ciuda raritatii acestor scrieri ramase pana in ziua de azi, la origine par sa fi fost mult mai numeroase, dupa cum declara un cochistador spaniol, pe nume Diego de Landa, intr-o scrisoare din secolul 17: “Cand i-am cucerit (pe mayasi), am gasit o multime de carti acoperite cu scrisul si desenele lor ciudate, dar pentru ca nu contineau nimic in afara de superstitii si vraji, le-am ars pe toate, spre marea jale a localnicilor care le considerau daruite de zei”.
Dar oare ce contineau aceste carti asa de pretioase pentru mayasi, distruse pentru eternitate de spanioli? Pe la mijlocul secolului al 14-lea, iluminatul Fray Bernardino de Sahagun le descria in felul urmator: “Cartile de care mayasii nu se desparteau niciodata contineau desene cu oameni si hieroglife, o adevarata cronica in imagini despre inaintasii lor, care traisera cu mii de ani inainte de venirea spaniolilor. In opozitie cu inscriptiile facute in piatra, care relatau, in primul rand, despre ordinea regilor, ritualuri, razboaie si conflicte armate, manuscrisele realizate pe hartie de ficus vorbeau despre stiinta si intelepciunea inaintasilor. Iar Codexul din Dresda, cu reprezentarile lui mitologice, astrologice si calendaristice, este o dovada de exceptie despre gradul stiintei si culturii mayase.
Realizat in anii 1200-1250 inainte de Hristos (cercetatorii nu exclud sa fie vorba de o copie a unui text mult mai vechi), Codexul de la Dresda a ajuns, pe cai nestiute, in Europa, unde continutul sau, asemanator unui labirint plin de zei, hieroglife, numere si date calendaristice, a ramas multa vreme neinteles. Abia dupa descifrarea alfabetului mayas si a numeroase descoperiri arheologice s-a reusit, in sfarsit, sa se arunce o privire asupra spiritualitatii mayasilor. Cu toate astea, multe pasaje au ramas, pana astazi, nedeslusite de cercetatori.
In afara descrierii ritualurilor traditionale mayase, Codexul de la Dresda contine si multe oracole, cu ajutorul carora se puteau ghici zilele faste si cele nefaste de peste an. Dar si prezicerea lor se bazeaza pe calcule ale miscarii corpurilor ceresti si pe cunostinte astronomice uluitoare. Manuscrisul contine, de pilda, tabele cu calculele care ii ajutau pe mayasi sa precizeze exact evolutia planetelor Venus si Marte, precum si datele eclipselor de luna si soare pe sute de ani inainte. Complexitatea si precizia astronomiei maya uimeste pana in ziua de azi pe oamenii de stiinta, ca si pe amatorii de senzational.
Cunostintele astronomice si matematice cuprinse in Codexul de la Dresda sunt uluitoare. Atat de uluitoare, incat majoritatea cercetatorilor s-au intrebat in legatura cu originea si dezvoltarea lor. Din ce motive acordau mayasii o importanta asa de mare cosmosului?
Cum de-au ajuns la cunostinte egalate azi doar de observatoarele astronomice performante? Exista doua raspunsuri la aceste intrebari. Unul oficial, al cercetatorilor conformisti, care sustin ca interesul mayasilor pentru cosmos era pur astronomic, legat de anotimpurile prielnice agriculturii, de orientarea in spatiu si de fenomenele meteorologice deosebite, pe care incercau sa le prevada la vreme, pentru a le opri prin ceremonii si ritualuri samanice. Al doilea raspuns este mai neconformist, dar plin de dovezi arheologice. Anume: mayasii isi priveau cu atentie cerul, nu pentru ca le era teama de tunete si de fulgere, ci pentru ca acolo, in nemarginirea albastra, era tara nemuritorilor zei, care, candva, in adancimile timpului, venisera pe pamant pentru a le darui stiinta si intelepciune.
Dar sa parasim continentul american, pentru a arunca o privire in Europa, Asia, Africa si Australia, zone aflate la distante geografice uriase, dar in a caror cultura se afla aceiasi “zei coborati din cer”. Descrisi pretutindeni drept temerari si nesfarsit de intelepti, puternici si stralucitori precum soarele, acesti ambasadori celesti au coborat pe pamant pentru a-i invata pe oameni mistere si legi morale, dar si elemente de civilizatie practica, precum cultivarea pamantului, sistemul de scriere, folosirea leacurilor de vindecare si prelucrarea metalelor.
Nu-i de mirare, deci, ca in toate religiile ancestrale ei ocupa un loc central, bucurandu-se, uneori pana astazi, de adoratia credinciosilor. Astfel, zeitatea suprema a maorilor, pe nume Iho, inseamna “inaltul, cel din inalt” in vreme ce omonimul sau african, pe nume Uvolavu, inseamna “cel ce stapaneste tariile cerului”, iar zeul suprem al aborigenilor din Australia, Baiame, inseamna “cel coborat din cer pe pamant”… Dar in ciuda atator dovezi ce vorbesc despre contactul, in trecutul indepartat, cu inteligente cosmice binevoitoare fata de pamanteni, pe care i-au civilizat in mod evident, ajutandu-i sa se dezvolte intr-un moment al vietii lor, stiinta oficiala respinge cu inversunare aceasta ipoteza, refuzand sa raspunda la o intrebare ce nu poate fi evitata. Anume: cum se explica aceste paralelisme? Cum au avut culturi asa de indepartate geografic reprezentari cosmice aproape identice?
Dar sa revenim la mayasi. Si la ei gasim povesti despre “zeii veniti din cer”, care au pogorat pe pamant, lasand in urma lor o “stiinta uriasa”. Cheia problemei se afla in Popol Vuh, un document religios, descoperit pe la inceputul secolului 16, care incepe cu facerea lumii si a locuitorilor ei, din necuprinsele tinuturi dintre mare, pamant si cer. Pe fundul oceanului se afla sarpele cu aripi Quetzalcoatl, in vreme ce mijlocul firmamentului e ocupat de “inima cerului”, formata din trei fulgere uriase, care impreuna cu sarpele infaptuiesc creatia.
Ca atinse de maini fermecate, din pamant incep sa rasara dealuri, ape si munti, plante si animale. Dar animalele nu izbutesc sa vorbeasca si, nemultumiti de creatia lor, sarpele si inima cerului incearca sa-l creeze pe om din lut. Dar lutul e prea fraged si se farama. Atunci fapturile ceresti creeaza un om din lemn. Acesta nu are suflet. Suparati, stapanii cerului dezleaga un potop urias, menit sa distruga tot ce intalneste in cale, pentru ca lumea sa fie creata de la inceput. Venirea potopului exista si in Codexul din Dresda, anuntata la data fixa: ziua de 4 Eb. Catastrofa e reprezentata printr-o femeie, un razboinic cu fata vopsita in negru si un monstru cosmic, din gatlejul caruia tasnesc puhoaie de apa. Dupa potop, la cea de a patra incercare, zeii supremi izbutesc, in sfarsit, sa-l creeze pe om. Noua creatura poseda o stiinta absoluta si are ochi atat de puternici, incat vede cu ei pana la capatul universului. Dar facatorii lumii sunt nelinistiti de opera lor. Asemanarea omului cu ei e prea mare. “E o greseala sa devina ca noi”, isi spun. Si atunci decid sa-i imputineze omului puterile daruite, micsorandu-i vederea, astfel incat sa nu mai vada pana la capatul lumii, ci doar lucrurile dimprejur. O frumoasa poveste mayasa a creatiei… Dar unde este dovada pogorarii zeilor pe pamant?
Era pe 7 martie, anul 2009, cand dr. Richard Hansen, arheologul sef al sapaturilor de la El Mirador (intre Guatemala de azi si Mexic), a socat atentia lumii stiintifice cu o descoperire senzationala: “Surpriza este asa de mare, ca si cand as fi dezgropat-o pe Mona Lisa”, a declarat cercetatorul american. “Doar ca noi am descoperit zeii originari mayasi, coborand pe pamant. Descoperirea consta intr-o friza de piatra pe care se vad doua fapturi identice care inoata prin cer. Credem ca e vorba de cei doi gemeni, Ixbalanque si Hunapu, fiii unui zeu Maya, din cartea “Popol Vuh””.
“Dar ceea ce sare in ochi”, spune dr. Hansen, profesor la Idaho State University (SUA) (devenit celebru prin numeroase filme documentare realizate pentru BBC si CNN) “este imbracamintea “inotatorilor”, care au capetele acoperite de casti uriase, strabatute de un soi de antena, in vreme ce trupurile le sunt imbracate in costume inchise ermetic. La maini si picioare au legate niste obiecte sferice, in vreme ce pe spatele unuia dintre ei se afla un apendice in forma de sarpe”.
Sa se fi imbracat inotatorii mayasi, in urma cu mii de ani, in costume etanse, de scafandri, sau imaginile de pe friza de piatra reprezinta, asa cum crede si descoperitorul lor, un astronaut preistoric? Iar daca este adevarat, se pune din nou intrebarea: de ce priveau cerul toata ziua mayasii? Ca sa vada semnele vremii si sa se fereasca de ele, sau pentru ca de acolo venisera odinioara “zeii” lor zburatori, carora le datorau incredibilele cunostinte de matematica si de astronomie? Cel mai sigur raspuns ii apartine lui Hansen: “Descoperirea din El Mirador, la fel ca si Codexul de la Dresda, dovedesc cunostintele cosmologice cu totul neobisnuite ale unui popor izolat de orice contact cu civilizatia. Descoperirile noastre obliga istoricii sa-si revizuiasca metodele”.

sursa;piatza.net

TRIUNGHIUL BERMUDELOR

 

 

Din cele mai vechi timpuri au circulat povesti mai mult sau mai putin reale, mai mult sau mai putin credibile, referitoare la ,,corabii fantoma” care brazdau marile si oceanele lumii, sau – mai recent – la disparitii misterioase de nave si avioane.
In scrierile lor, Platon (filizof grec 427-347 I.e.n.) si Aristotel (savant si filozof grec, 384-322 I.e.n.) povestesc despre o mare intinsa ce se gasea spre apus de ,,Coloanele lui Hercule” (denumire data de antici stramtorii Gibraltar) si in adincimea careia ar fi disparut legendara Atalantida. Noroiul si ierburile In care se impotmoleau corabiile ce incercau sa strabata aceste ape, proveneau, dupa parerea lor, de la uscatul inghitit de ape. Despre aceasta aglomerare de ierburi vorbeste si filozoful Teofrast (327-287 I.e.n.) in lucrarea sa ,,Istoria plantelor”.

In mijlocul acestei mari a ajuns Cristofor Columb la 16 septembrie 1492, in cursul primei sale calatorii spre ,,Lumea Noua”. Dupa doua zile de navigatie avea impresia ca vasele sale inaintau intr-o veritabila preerie. Numai dupa trei saptamini corabiile s-au gasit din nou in marea libera. Astfel, Columb lasa posterioritatii prima insemnare scrisa facuta ,,la fata locului” privind pericolele iesite din comun ale acestei zone oceanice. Tot el este acela care a observat acolo ciudate ,,fisii incandencente” de ,,apa alba”. Si – ca o confirmare moderna a acestei consemnari – dupa relatarile astronautilor americani, aceste sclipiri albe sunt ultimile lumini care mai pot fi vazute pe pamint de catre cei ce pleaca in Cosmos.
S-a nascut astfel legenda unei mari misterioase si infricosatoare, legenda care avea sa dainuie peste secole si sa furnizeze scriitorilor subiecte fantastice si pasionante. Astfel, catre mijlocul secolului trecut, William Robert Chambers descria aceasta mare ca pe un imens ,,cimitir de epave din toate timpurile si de toate tonajele”. In 1898 scriitorul american Thomas Janvier, a publicat o carte de aventuri al carui erou, marinarul Roger, reuseste sa se salveze de la un naufragiu pe o pluta impinsa de curenti in mijlocul oceanului. Aici, el vede o ingramadire halucinanta de epave, pe care se aflau navigatori morti la posturile lor, sclavi in lanturi etc.
MAREA SARGASELOR – caci despre ea este vorba – spaima legendara a vaselor cu panze, este un loc de pe glob atat de singular, incit poate fi considerata ca o regiune geografica distincta. Nu este o mare propriu-zis, ci o portiune din Atlanticul de Nord, inconjurata de marii curenti ai Canarelor si Golf Stream-ului, cu o suprafata de circa 6-7 milioane Km2. Iata citeva din caracteristicile acestei zone:
1) Abundenta foarte mare a speciilor de flora si fauna marina, ceea ce constituie un adevarat ,,El Dorado” pentru naturalisti;
2) Fiind departata de orice tarmuri, ea este lipsita de aportul de apa dulce sau de gheata topita, constituind partea cea mai sarata din Oceanul Atlantic (36,5-37 la suta), care el insusi este cel mai sarat dintre oceanele lumii;
3) Transparenta foarte mare a apelor sale (peste 65 m In adincime);
4) S-a descoperit ca aici este unul dintre singurele doua puncte de pe glob unde busola indica nordul geografic si nu pe cel magnetic!
Celalalt punct care prezinta aceasta ciudatenie, exact la antipod, este MAREA DIAVOLULUI, despre care vom mai avea ocazia sa vorbim, si care se afla intre Japonia si nordul Filipinelor;
5) In sfirsit, o stire de la Inceputul anului 1975, mentioneaza masuratorile facute asupra suprafetei oceanelor de catre satelitul american GEOS-C, lansat la 9 aprilie. Concluzia la care s-a ajuns este menita sa sensibilizeze intreaga lume stiintifica: cimpul magnetic terestru determina o scadere a nivelului apelor cu aproximativ 25 m pe o portiune cu un diametru de circa 200 km in periculoasa Mare a Sargaselor. Vapoarele care circula in aceasta zona sunt fortate – fara a-si da seama – sa patrunda in aceasta ,, vale” adinca a oceanului, reducindu-li-se, din diverse motive, posibilitatile de manevrare.
Dar, Marea Sargaselor nu este decit o mica portiune in aproprierea unei alte zone a Atlanticului, care si-a cistigat in ultimul timp un trist renume, datorita numeroaselor accidente si disparitii misterioase de avioane, vapoare si oameni……
Cine nu a auzit de ,,Iadul marilor”, Triunghiul negru”, ,,Cimitirul Atlanticului”, ,,Marea nenorocirii”, ,,Triunghiul Bermudelor” ? Oricare dintre aceste denumiri ne duce cu gindul si imaginatia spre acelasi enigmatic loc de pe Terra.
O zona a Atlanticului Occidental, in largul coastei de sud-est a Statelor Unite, formeaza un triunghi, delimitat la nord de Insulele Bermude, la vest de Florida Meridionala si la sud de Puerto Rico. Acest sector ocupa un loc primordial, tulburator, chiar inimaginabil, in inventarul mondial al misterelor inca neelucidate. Este vestitul TRIUNGHI AL BERMUDELOR zona unde mai mult de 100 de vapoare si avioane s-au evaporat, pur si simplu – in cea mai mare parte dupa anul 1945 – si unde peste 1000 de vieti omenesti au fost pierdute in cursul ultimelor decenii. Disparitiile se succeda cu o frecventa care pare in crestere, desi rutele maritime si aeriene sunt mult mai frecventate, cercetarile sunt mai asidue, posibilitatile stiintifice si tehnologice de studiu sunt mai complexe si mai perfectionate, iar rapoartele mai atent si mai competent intocmite decit altadata.
Voi schita in linii mari care au fost disparitiile corabiilor, vapoarelor si avioanelor, atit in Triunghiul Bermudelor cit si in celelalte zone enigmatice de pe Terra, incepind chiar din secolul trecut. Ma voi opri cu amanunte numai asupra celor mai reprezentative ,,cazuri” mentionate de literatura de specialitate. Asupra acelor evenimente care au facut multa vilva la vremea lor si carora nici pina astazi nu li s-au gasit explicatii rezonabile.
Sa alegem punctul de plecare inceputul secolului XIX pentru un motiv simplu: atunci, istoria navigatiei cunoaste o cotitura cruciala, trecerea de la vasele cu pinze la cele actionate de forta aburului. In 1819, corabia cu pinze si cu aburi ,,Savannah”, traverseaza Atlanticul in ,,timpul record” de 25 zile, lasind in urma ei, din portul britanic Liverpool pina in portul american New Orleans, cea mai lunga dira de fum din cite se pomenise vreodata. De la acea data, numarul vapoarelor se mareste vertiginos si continuu. Un singur secol avea sa treaca si oceanele lumii urmau sa fie brazdate de zeci de mii de vapoare, veritabile uzine si hoteluri plutitoare inlesnind transporturile si comunicatiile intercontinentale, marind implicit si numarul accidentelor si observatiilor din Triunghiul Bermudelor sau din alte zone.
Lista victimelor pare a fi deschisa inca in august 1800 de catre vasul militar american Insurgent care dispare fara urme in Triunghi, cu cei 340 de oameni pe care-i avea la bord…..
In 1840, ,,Rosalie”, nava franceza cu vele, in drum spre Havana, este descoperita pustie, cu pinzele ridicate si incarcatura in stare buna, locuita doar de un canar, pe jumatate mort de foame in colivia sa. Expertii care au examinat nava, au ajuns de comun acord la concluzia ca, cei care au fost pe acest vas, ,,din cauza unor motive necunoscute, au innebunit brusc si ca urmare, echipajul si pasagerii au parasit in graba vasul”.
Vara anului 1850. In aceeasi zona, un velier de mare tonaj a atras atentia pescarilor si fermierilor din Easton -Beach prin faptul ca se indrepta cu viteza spre tarm. Ea si-a continuat drumul si a esuat cu mult in interiorul tarmului ,,ca si cum ar fi fost transportata de o mina uriasa”. Nimeni nu a aparut pe punte, pentru singurul motiv ca nu avea cine: vasul era pustiu, dar totul arata ca echipajul il abandonase cu cel mult o ora, o ora si jumatate inainte.
Mincarea aburea inca in bucatarie, cafeaua astepta sa fie turnata in cesti. Comisia de cercetare, care a studiat cele intimplate pe ,,Shabird” – acesta este numele vasului – a renuntat la ipoteza macelaririi echipajului, deoarece nu au fost gasite urme de violenta nici pe bord, nici pe coridoare. In ziua aceea conditiile atmosferice au fost excelente, vasul naviga in aproprierea malului, dar valurile n-au aruncat pe tarm nici cadavre, nici barci de salvare, nici alte sfirmaturi. S-a mai putut afla ca vasul chemase in ajutor, fara alte explicatii un vapor de pescuit din aproprierea portului unde ancora de obicei, Newport, Rhode Island, S.U.A. Apoi urmeaza lovitura: desi bine fixat in nisip, vasul a disparut subit intr-o noapte ! Fireste, nici atunci si nici mai tirziu nu s-a putut gasi o explicatie cit de cit rezonabila.
In 1854, goeleta ,,Bella” dispare total in Triunghi, fara indicarea precisa a locului, din lipsa de informatii.
Cazul urmator, al vasului fantoma ,,Marie Celeste”, a facut multa vilva la vremea sa, nefiind elucidat nici astazi. De aceea, ne vom opri asupra lui cu mai multe amanunte, socotindu-l nu numai foarte interesant, ci si deosebit de reprezentativ pentru toata suita de disparitii misterioase de atunci.
In ziua de 5 decembrie 1872, vasul american cu pinze ,,Del Grazia” naviga spre Gibraltar. La un moment dat, capitanul Morehouse a zarit un bric care naviga linistit cu toate pinzele sus. Este vorba de vasul ,,Marie Celeste”, la bordul caruia nu se vedea nici un om. Abordind vasul, Morehouse a constatat ca obiectele personale ale echipajului erau la locurile lor. Pe fringhii erau intinse rufe la uscat, ceasul de aur al capitanului Briggs se afla pe masa, intr-un cuvint totul era in ordine. Incarcatura – butoaie de spirit stivuite cu grija – parea neatinsa. Morehouse stia ca prietenul sau Briggs isi luase cu el sotia si fetita de doi ani. Unde erau oamenii de pe ,,Marie Celeste” ? Au parasit in graba vasul ? Dar de ce ? Morehouse a remorcat bricul pina la Gibraltar, unde au inceput cercetarile. Dar tot atunci au inceput sa se nasca si ipotezele.
Echipajul se imbatase, il omorise pe capitan si familia sa, dupa care se imbarcase pe un alt vas, pretextind naufragiul. Nici un capitan de vas n-ar fi dat insa crezare fugarilor, care ar fi trebuit sa descrie amanuntit catastrofa si sa comunice numele vasului scufundat. Dar de ce razvatitii n-au scufundat si vasul ? Cu trecerea anilor, ipotezele s-au inmultit. Dupa mai bine de 11 ani, tragica intimplare a revenit in coloanele revistei engleze ,,Cornhill Magazine”. In ianuarie 1884, aceasta revista a publicat relatarile unui anume J. Habakuk Jeffson, care afirma ca s-a aflat la bordul vasului si cunostea secretul disparitiei echipajului. Jeffson semnalase prezenta unui anume Septimius Goring, care ,,avea ceva diabolic in el”.
Intr-o seara , capitanul Briggs a navalit in cabina lui Jeffson si i-a spus ingrozit ca sotia si fetita disparusera. Putin dupa aceasta intimplare, Briggs s-a sinucis. Dupa alte doua zile, la orizont, in loc de Portugalia, s-au ivit tarmurile Africii. Corabia se abatuse din drum deoarece cineva umblase la aparatele de navigatie. In seara aceleasi zile, Goring si inca trei marinari l-au legat pe Jeffson cu o funie. Toti pasagerii au fost aruncati peste bord. Cind insa Goring a vrut sa-l arunce si pe Jeffson, cei trei marinari, complicii lui Goring, au protestat si s-au opus. Apoi au coborit cu totii intr-o barca si dupa multe peripetii au ajuns intr-un sat african. Intr-o noapte insa, Jeffson a fost dus pe tarm, urcat intr-o barca si lasat liber. Cinci zile mai tirziu a fost cules de un vas si dus la Liverpool. Senzationalele relatari ale lui Jeffson au stirnit multe comentarii, prilejuind publicarea unui mare numar de articole.
Unii cereau autoritatilor sa organizeze o expeditie care sa-i caute si sa-l pedepseasca pe criminalul Goring. In aceasta directie nu s-a intimplat nimic, dar dupa citiva ani, a iesit la iveala ca adevaratul autor al senzationalei relatari despre Marie Celeste nu era altul decit scriitorul englez Arthur Conan Doyle, parintele spiritual al lui Sherlock Holmes. Si cum exemplu este contaminant, in urmatorii ani au aparut relatari si ipoteze mai mult sau mai putin plauzibile.
Asa de pilda, dupa unele ipoteze capitanul Briggs ar fi ordonat parasirea vasului pentru ca in fata lui ar fi aparut un imens iceberg; dupa alte ipoteze, piratii africani ar fi atacat vasul, ar fi luat echipajul, pe care l-ar fi vindut ca sclavi. O alta ipoteza senzationala a aparut in 1955 In Statele Unite: echipajul a fost luat de o ,,farfurie zburatoare”. In fine in 1967, savantul american Rupert Furnaux a publicat o carte cu titlul ,,Misterul Marie Celeste”, in care explica lucrurile in felul urmator: un butoias de spirit a explodat, iar pe bord s-a iscat panica. In orice clipa putea sa explodeze toata incarcatura. Oamenii au parasit vasul in graba. Dar vaporii care se acumulasera sub punte s-au risipit si explozia nu s-a mai produs. Echipajul a hotarit sa se intoarca la bric, dar o rafala de vint a minat vasul cu toate pinzele sus in larg, astfel ca nu a mai putut fi ajuns din urma. Barca supraincarcata s-a izbit, probabil de recife de corali, scufundindu-se cu intreg echipajul, acesta era ultima ipoteza cu privire la bricul ,,Marie Celeste”, care si-a gasit sfirsitul In anul 1884, cind s-a izbit de stinci si s-a scufundat in aproprierea insulei Haiti.
In 1880, fregata scoala ,,Atlanta”, plecata din Bermude spre Anglia, a disparut fara ca sa lase urme, cu toti cei 290 de elevi marinari aflati la bord.
In 1902 Vasul german cu trei catarge ,,Freya”, paraseste Manzanilla (Cuba) indreptindu-se spre Chile si este descoperit 17 zile mai tirziu distrus in parte, fara nici o persoana la bord. Ancora mai atirna inca; nu se semnalase timp nefavorabil.
La 13 octombrie 1913, Albert Juel, proprietarul unui avion de mica putere, caracteristic epocii sale, decoleaza din Hampstead in directia Stat-Island. Desi ziua este senina, iar Juel trebuia sa zboare deasupra uneia dintre cele mai populate zone ale Cubei si deasupra marii strabatute de numeroase vase, el nu a ajuns niciodata la destinatie si nu s-a mai aflat nimic despre el. Aceasta este socotita prima disparitie misterioasa in oceanul aerian.
In 1918, vasul de aprovizionare ,,Cyolops”, 19000 t plecat din Barbade cu 309 persoane la bord, dispare fara sa lase urme in Triunghiul Bermudelor.
Capitanul Mancell James, zbura la 29 mai 1919 din Lsee, statul Massachussetts, S.U.A. El comunica prin radio ca intentioneaza sa aterizeze pe aerodromul Mitchell, Long-Island, dupa care dispare fara nici o urma, desi a fost intens cautat.
In 1921 linga tarmurile Floridei, a fost gasit vasul american cu 5 catarge ,,Carol Dearing” care cu numai doua zile mai inainte, mai circula inca normal pe mare. Acum insa, nici echipajul, nici incarcatura, nici barci de salvare nu se mai aflau la bord. In cabine domnea dezordinea. Cirma era avariata, roata cirmei zdrobita. Un amanunt interesant: pe catarg flutura steagul care semnaliza ,,Am pierdut controlul asupra vasului”.
In 1925 Cargoul ,,Cotopaxi” plecat din Charleston spre Havana, se scufunda in mod inexplicabil.
1926 ,,Suduffco”, plecat din Port-Newark, dispare cu cei 29 de oameni ai sai.
In luna februarie 1928, celebrul aviator american Charles Lindbergh, pionierul transversarii in zbor a Atlanticului, nota in timpul unei curse intre Havana si Mexico City: pe cind se lasa noaptea, la scurta vreme dupa ce am parasit Florida, cele doua busole de la bord n-au functionat, acele lor se invirteau in toate directiile iar altimetru parca innebunise. Nu ma puteam orienta dupa stele din cauza cetii dense si n-am regasit drumul decit dimineata cind ma aflam deasupra Insulelor Bahamas”
In acelasi an, are loc un accident celebru despre care avea sa se vorbeasca mult timp. La 10 iunie 1928, din Bergen, Norvegia, a decolat marele hidroaviaon ,,Latham-47”, condus de doi piloti eminenti, norvegianul Dietrihsen si francezul Guibaud. La bordul hidroavionului se afla si marele explorator polar Amundsen, care se grabea sa vina in ajutorul echipajului de pe dirijabilul ,,Italia”, aflat in nenorocire, undeva la nord de insula Spitzbergen.
Comandantul dirijabilului era Umberto Nobile . Dar ,, Latham”-ul nu a ajuns niciodata la Spitzbergen. El a pierit undeva In Marea Barentz si nici pina astazi nu se stie ce s-a intimplat. (Jumatate de secol mai tirziu, in 1978, cind Umberto Nobile implinea venerabila virsta de 93 de ani, acesta a fost complet reabilitat, negasindu-i-se nici o vina in suita de intimplari tragice din 1928).
In 1932, bricul ,,John and Mary”, a fost gasit la 50 de mile sud de Bermude, cu pinzele legate, cu carena proaspat vopsita, fara nici un om la bord.
Catre sfirsitul anului 1935, vasul ,,Dahma” este gasit in largul Insulelor Bermude, fara echipaj cu pinzele sfasiate si catargele trintite in apa.
La 12 august 1937, cvadrimotorul sovietic ,,N-209” decoleaza din Moscova in directia Americii de Nord, dar dispare subit deasupra Polului Nord. Avionul este pilotat de 6 aviatori de inalta calificare. O comisie guvernamentala a dirijat cercetarile de cautare a celor 24 de avioane sovietice si 7 din alte tari, a spargatoarelor de gheata si a grupelor terestre. Dar totul a ramas fara nici un rezultat.
Sper sfirsitul anului 1939, cargoul cubanez ,,Rubincon” a fost gasit pustiu in largul peninsulei Florida. Vaporul era in stare excelenta, toate lucrurile echipajului se aflau pe bord. Un singur ciine ratacea flamind pe punte.
In februarie 1940, este descoperit vasul “Gloria-Golite” din St-Vincent, la 200 mile sud de Mobile, in Golful Mexicului..Vasul era pustiu si totul era in ordine la bordul lui. Nimic nu indica o cauza a parasirii nici un indiciu nu lasa sa se intrevada motivul disparitiei echipajului.
Sa mai adaugam aici si incredibila disparitie a avionului pilotat de Antoine de Saint-Exupery, plecat la sfirsitul lunii iulie 1944 de pe aerodromul din Corsica, intr-o misiune de cercetare. Dupa cum autorul spune in povestea ,,Micului Print”: ?stiu sigur ca el a revenit pe planeta sa, pentru ca, la ivirea zorilor, nu i-am gasit trupul”, tot asa, pilotul si avionul sau nu vor mai fi regasiti niciodata. (Este adevarat de-a lungul anilor s-au gasit diverse motivatii acestei disparitii. Dar nici una dintre ele nu acopera complet toate aspectele curioase legate de ,,Cazul lui Saint-Exupery”)
Incepe acum asa-numita perioada moderna a misterioaselor disparitii din Triunghiul Bermudelor si din alte parti ale lumii.
Ea debuteaza cu celebrul …Zbor nr. 19” din ziua de 5 decembrie 1945, la ora 14: 00 (ora locala), cinci avioane de tipul ,,Grumman Avengers – TBM” decolau de la baza militara americana Fort Lauderdale din Florida… Echipajele lor, compuse din piloti cu mare experienta, avind fiecare intre 6 si 12 ani de practica aviatica, erau inzestrate ca barci pneumatice si centuri de salvare. Era vorba de un zbor obisnuit de patrulare: 250 km spre est, 60 spre nord si intoarcerea la baza.
La ora 15: 15 turnul de control a receptionat primul apel al patrulei: pilotii trebuiau sa primeasca instructiuni pentru aterizare. Contrar oricarei asteptari, pilotii au denuntat ca se afla in dificultate si ca nu mai vad pamintul. Cererea turnului de control a fost perfect logica: era nevoie de coordonatele pozitiei avioanelor. Nici unul dintre comandantii echipajelor nu a reusit sa-si determine pozitia, iar la indicatia controlorului de trafic aerian de a se indrepta spre est, pilotii au afirmat ca nu stiu in ce parte se gaseste acest punct cardinal.
Chiar daca o furtuna magnetica ar fi bintuit in regiune, pilotii s-ar fi putut lipsi de busole si orienta dupa soare. Dar, din motive ramase de neinteles pentru cei ramasi la sol, pilotii nu mai vedeau soarele. Citeva vreme, personalul din turnul de control a putut urmari discutiile purtate prin radio intre avioanele aflate deasupra oceanului: echipajele pareau cuprinse de panica. La ora 16:00 comandantul patrulei si-a predat functia unui alt pilot.
La ora 16:25, noul comandant a restabilit legatura cu aeroportul: Nu suntem in stare sa ne determinam pozitia. Cred ca ne aflam la 360 km nord-est de baza. Nu va luati dupa mine. Mi se pare ca…..?”. In acel moment legatura s-a intrerupt si nu a mai putut fi restabilita niciodata ! Imediat, baza aeriana a intrat in alarma. La orele 16:30 marele hidroavion ,,Martin Mariner” a decolat cu un echipaj de 13 oameni si cu un echipament de salvare pentru orice situatie. In tot acest timp, turnul de control continua sa incerce sa intre in legatura cu avioanele pierdute pentru a le anunta sosirea ajutorului. La ora 16:55 turnul de control a cerut coordonatele avionului de salvare. Nici un raspuns ! Nimeni nu a inteles ce se intimplase.
Baza de la Fort Lauderdale a cerut ajutorul serviciului de salvare din Miami, Florida, de unde a decolat un al doilea avion de salvare care a survolat presupusa zona a accidentului, fa a observa nici o urma a celor sase echipaje pierdute. Toata noaptea, avioane de salvare si nave ale flotei au facut cercetari in speranta ca intunericul va fi strapuns de o racheta semnalizatoare lansata de vreunul din presupusii naufragiati.
In cursul urmatoarei dimineti s-a declansat una dintre cele mai vaste si intense operatiuni de salvare din istorie: 300 de avioane, 21 de nave si 12 grupe terestre americane au participat la operatiune, ajutate si de navele celei mai apropiate baze britanice. Fiecare metru patrat al oceanului a fost examinat cu amanuntime. Inutil ! Cercetarile au fost extinse asupra intregii zone dintre Florida si Insulele Bermude, precum si asupra unei parti a Golfului Mexic. Nu a fost gasita nici o epava.
Responsabilii bazei aeriene erau in plina deruta. In citeva ore, in conditii metereologice ideale si intr-o zona relativ restrinsa, sase avioane si zeci de oameni disparusera fara urme. In cazul in care lipsa de combustibili le-ar fi obligat sa amerizeze, avioanele ar fi putut sa se mentina la suprafata destula vreme, pentru a permite trecerea echipajelor in barcile de salvare.
Experienta a dovedit ca un pilot inzestrat cu echipament de salvare de buna calitate, poate supravietui citeva saptamini pe mare. Toti pilotii care disparusera isi efectuasera stagiul de antrenament pentru naufragii si erau echipati cu emitatoare radio. Nimeni nu a transmis nici un S.O.S. Comandantul Bazei Ford Lauderdale a declarat ca patrula de avioane a fost dezorientata de vintul violent; buletinele metereologice au precizat ca in zona respectiva vintul nu a depasit 20 m/sec; e putin probabil ca un astfel de vint ar fi putut indeparta avioanele de pe ruta stabilita. Formarea unor trombe ar fi putut provoca o catastrofa, dar ipoteza nu este aplicabila decit unor aparate care zboara foarte jos; patrula se afla insa la o altitudine care o situa in afara oricarui pericol de acest fel.
In raportul comisiei maritime, care a fost nevoita sa sesizeze oficial cercetarile, se arata:…Nu putem aprecia nici macar aproximativ, ce s-a petrecut….Intimplarea din decembrie 1945 se situeaza in afara oricarei supozitii admisibile. Fireste disparitia misterioasa a celor cinci Avengers si a avionului Martin Mariner (aparate moderne pentru epoca lor ) trimis in cautarea primelor, a pus atunci – ca si astazi, de astfel – nenumarate semne de intrebare. S-au scurs mai bine de patru decenii si nimeni nu a putut sa le gaseasca inca o rezolvare cit de cit acceptabila.
Acesta nu inseamna insa ca au lipsit explicatiile ,,specialistilor”. E drept, aceste ,,explicatii” sunt adeseori intr-atit de ridicole incit nu pot avea decit rolul de a da un motiv in plus de distractie celor care in viitor se vor incumeta sa studieze modul de intelegere a fenomenelor si de a gindi asupra lor ale ,,omului modern” de la acest final de secol si de mileniu. Sa dam doua exemple in acest sens…….(continuare)
Iata o stire aparuta la inceputul lunii martie 1987
Descoperire.
In apropriere de Key West in apele Golfului Mexic, un grup de scafandri au descoperit resturile unui avion de tipul ,,Avengers” (!) Aparatul construit in urma cu sase decenii, a facut parte dintr-o formatiune de avioane care a decolat in decembrie 1945 de pe aerodromul Fort Lauderdale(!) din Florida intr-un zbor de antrenament. Intreaga escadrila a disparut dupa aproape o ora si jumatate de zbor, cind turnul de control a pierdut legatura cu aceste aparate.
Ultima convorbire consemna defectarea aparaturii de orientare. Un avion trimis special in cautarea escadrilei a disparut si el in mod misterios cu 13 oameni la bord. Epava avionului descoperita de scafandri se afla intr-o zona mult indepartata de locul unde se credea ca ar fi avut loc accidentul si unde au avut loc cercetari. Studierea resturilor aparatului va permite probabil emiterea de noi ipoteze ( este exact ceea ce lipseste – emiterea de noi ipoteze”) in legatura cu ciudatele disparitii care au avut loc in misteriosul triunghi al Bermudelor”
Trecind peste faptul ca la vremea respectiva nu au existat numai cinci avioane din tipul respectiv (cele disparute !) ci probabil ceva mai multe si ca deci cel descoperit in golful Mexicului nu e musai sa fie unul din cele ce au intrat in componenta celebrului ,,Zbor nr. 19”, sa mai reamintim si distanta deloc neglijabila – circa 1600 mile marine – intre locul presupus al accidentului din decembrie 1945 si locul descoperirii epavei unui avion de tip ,,Avengers” in 1987 !
Si acum, de pe fundul marii, sa ne deplasam in Cosmos, sau mai precis in spatiul circumterestru, unde, de asemenea, se pare ca se afla un avion al ,,Zorului nr. 19”. Un cercetator californian afirma, nici mai mult nici mai putin, ca unul (cel putin unul) din bombardierele disparute in 1945 se afla ,,inchistat” intr-un bloc masiv de gheata care se invirte in jurul Terrei la 700 km deasupra solului. Explicatia pe care ,,cercetatorul” o da acestui fapt este urmatoarea: grenadele anti-submarine lansate de bombardiere in timpul aplicatiei (aflam astfel noutatea ca avioanele se aflau in aplicatii si nu in zbor de rutina, fapt care nu a fost mentionat inca niciodata pina acum !) au avariat in mod intimplator una din navele extraterestre parcate, sau ascunse sub apa.
In momentul cind nava s-a ridicat din adincuri cu enorma rapiditate pentru a evita exploziile grenadelor, s-a produs un virtej de aer si o tromba gigantica de apa care, intocmai cu un aspirator, au absorbit si azvirlit pe orbita avioanele aflate intimplator in zona. Evident, californianul are si ,,dovada certa” care sta la baza afirmatiilor sale. El a observat blocul de gheata respectiv, cu avion cu tot, intr-un film documentar video care cuprindea imagini retransmise de misiunea spatiala ,,Apollo 11”. Nu are nici o importanta ca nici unul dintre expertii NASA si nici altcineva nu-i sustine aberatiile; important este ca o noua ,,ipoteza sa-si croiasca fagas in constiinta consumatorului de naivitati. Chiar daca aceasta ipoteza este puerila, absurda sau ridicola.
Dar sa mergem mai departe. De la acel tragic ,,Zbor nr. 19” suita disparitiilor din Triunghiul Bermudelor continua intr-un ritm accelerat.
In ianuarie 1947, pe panta ghetarului Tahomsk, la 3500 m altitudine, se prabuseste bimotorul ,,C-46”. Pe capitonajul interior al avionului sunt gasite urme de sange ca marturii ale ingrozitoarei izbituri. Dar nu au fost gasite niciunde trupurile celor 32 de pasageri ai avionului !
In 1947, o superfortareata zburatoare S.U.A., dispare cu echipaj cu tot, fara sa lase urme, la 150 km de Bermude.
La 31 ianuarie 1948, ora 1,00 noaptea, comandantul aeroportului din Bermude a dat alarma. Un avion de tipul Star-Tiger cu 27 de pasageri la bord, care trebuia sa aterizeze in seara precedenta la ora 22: 30, a disparut la nord de Bermude. In ultimul sau mesaj pilotul anunta: ..Sunt pe ruta, 400 mile de Bermude…. Timpul este bun, totul este in regula”. Dar avionul nu a mai aterizat niciodata. El s-a volatilizat in noapte pur si simplu. 30 de nave engleze si americane si 14 avioane au incercat in zadar sa descopere o urma a celor disparuti….
In martie 1948, faimosul jockeu american Al Snyder, pleaca la pescuit la Sandy Key, cu doi prieteni si nu s-a mai intors niciodata. O mie de oameni, o suta de ambarcatiuni, un dirijabil, un elicopter, participa zadarnic la cercetari. S-a promis o prima de 15000 de dolari celui care il va gasi morti sau vii.
28 decembrie 1948.
In aceea noapte, un avion ,,Douglas-DC 4” pleaca de la San Juan Puerto Rico, spre Miami, Florida; ajunge la 80 km sud de locul de aterizare si intra in legatura cu turnul de control in momentul in care a vazut luminile insulei Key West. Avea 23 de pasageri la bord: la ora 4:13, ultimul mesaj afirma: ne apropriem de aeroport. Cerem permisiunea de aterizare”. Citeva secunde mai tirziu, legatura radio s-a intrerupt si nimeni n-a aflat niciodata ce s-a intimplat. Cercetarile facute n-au dat nici un rezultat, desi apele putin adinci in aceasta regiune a tarmului permit o buna vizibilitate a adincurilor.
La 17 ianuarie 1949 este randul unui ,,Ariel” (similar cu Star-Tiger-ul din ianuarie 1948), care decoleaza din Bermude pentru Kingstone, Jamaica (5 ore si 15 minute de zbor), 40 de minute de la decolare se primea un mesaj: ,,Totul merge bine”, iar dupa aceasta nimic, nimeni nu l-a mai vazut vreodata. S-a facut un efort imens pentru gasirea celui mai mic indiciu: zeci de vapoare si de avioane au brazdat oceanul ,,pieptanindu-l” in lung si-n lat. Totul a fost in zadar, nici cea mai mica urma nu a fost gasita, nici atunci si nici mai tirziu !
In martie 1950, un ,,Globemaster” intorcindu-se in Irlanda, dispare la nord de Triunghi. Nu exista indicatii precise asupra locului exact al acestei disparitii.
In iulie 1950, cargoul ,,Sandra” pleaca din Savannah spre Venezuela. Trece prin dreptul lui Jacksonville, Sainte-Augustine, parcurgind o ruta foarte frecventata si nu se mai aude vorbindu-se niciodata de el.
In 1951, nava de razboi braziliana ,,Sao Paulo” – ce urma sa fie data la fier vechi – traversa zona Triunghiului, insotita de mai multe remorchere. Intr-o dimineata nava nu a mai fost vazuta; ea a disparut brusc, impreuna cu echipajul de supraveghere, format din opt persoane. Navele si avioanele trimise in cercetare au receptionat numai ,,fenomene stranii”, sau contururi intunecate pe suprafata marii”.
La Inceputul lunii februarie 1953, un avion cvadrimotor ,,British York”, cu 6 oameni ai echipajului si 33 de pasageri, dispare la 900 mile nord de Triunghi, zburind pe ruta Azore – Gander (Newfoudland). A disparut dupa ce s-a auzit un S.O.S., fara alte explicatii.
La 31 octombrie 1954, un alt cvadrimotor american de tip ,,Super-Constellation”, avind 24 de persoane la bord, intre care 4 femei si 5 copii, decoleaza din statul Mariland spre Ins. Azore. Avionul era nou-nout, inzestrat cu doua radio-emitatoare puternice si cu diverse materiale de salvare pentru cazul unei amerizari fortate, chiar in mijlocul oceanului in caz de nevoie. Dar dispare si el, de parca s-ar fi dizolvat undeva deasupra Atlanticului. Fara a emite nici un apel de primejdie.
O statistica a societatii britanice de asigurari Lloyd arata ca intre anii 1929 si 1954, marile si oceanele lumii au ,,inghitit” 222 de vapoare care nici n-au lansat S.O.S.-uri si nici n-au lasat vreo urma. (Aceasta suma nu cuprinde vasele scufundate in timpul celui de-al doilea razboi mondial.)
In septembrie 1955, iahtul ,,Connemara IV”, gasit abandonat la 400 mile sud-vest de Bermude. Despre ocupantii sai nu s-a mai aflat niciodata nimic.
La mijlocul lunii aprilie 1956, in zona sud-estica a Triunghiului dispare un ,,Boeing B. 25 Mitchell” condus de trei piloti cu o indelungata experienta aviatica.
La 9 noiembrie 1956, un bombardier al marinei S.U.A., hidroavion de tip ,,Martin P. 5 Marlin”, se volatilizeaza in zona sudica a Triunghiului, impreuna cu cele zece persoane de la bordul sau.
La 10 ianuarie 1962, un alt avion ,,Boeing KB. 50” cu noua oameni la bord dispare la scurt timp dupa decolarea sa de pe aeroportul bazei militare aeriene de la Langley, Virginia, S.U.A. In ciuda unei intense actiuni de cautare, desfasurate pe parcursul a sase zile, nu au fost gasite niciodata urmele acestei catastrofe aeriene.
Februarie 1963. Plecat din Beaumont, Texas, cu destinatia Norfolk, Virginia, uriasul cargou ,,Marine Sulphur Queen”, 150 m lungime cu 39 de oameni la bord dispare dupa ce transmite un mesaj obisnuit din largul Golfului Mexic.
La inceputul lunii iulie a aceluiasi an, pescadorul ,,Sno’Boy” (19 m lungime, 55 de oameni la bord) dispare in drumul sau de la Kingstone, Jamaica, spre Insulele Cay.
In august 1963, dispare in apele Triunghiului vaporul britanic ,,City of Glasgow”, cu toti cei 480 de oameni aflati la bordul sau. Cercetarile intense care s-au declansat nu au adus la descoperirea vreunui indiciu referitor la vapor, pasageri sau cauzele dezastrului.
La 28 august 1963, doua avioane cisterna ,,Strato-Tanker” cu patru motoare, de tip KC-135, pleaca din Miami cu un echipaj de 11 oameni, pentru a aproviziona in zbor un grup de bombardiere deasupra Atlanticului. Au fost semnalate la 800 mile nord-est de Miami si la 300 mile vest de Bermude. Apoi disparitie totala in plina zi, sub un cer senin. In urma cautarilor, au fost gasite resturi plutind pe apa, la 400 km sud-est de Ins. Bermude. Doua zile mai tirziu, asemenea resturi au mai fost gasite la 2500 km departare – ceea ce a exclus ipoteza ciocnirii in aer, emisa initial.
La 5 iunie 1965. Un avion de tip ,,C 119 Flying Boxcar” dispare cu zece persoane la bord, in sudul Bahamas-ului, la aproximativ 280 mile de Miami. Operatiunile de cautare au durut 5 zile si s-au soldat cu un insucces total.
In vara aceluiasi an, nava comerciala ,,El Arish”, 2000 tone, a plecat din New Port, Anglia, spre Alexandria. S-au schimbat cu regularitate radiograme, pina in momentul cind nava a ajuns la 140 mile marine in larg fata de coasta spaniola. Apoi a disparut brusc, fara a i se mai putea gasi vreo urma, desi au fost folosite cele mai moderne mijloace de cautare, inclusiv fotografierea in infrarosu din avion a fundului marin.
Octombrie 1966. Remorcherul oceanic american ,,Southern Cities” (19 m lungime) dispare la scurt timp dupa ce a parasit portul Freeport, Texas, S.U.A., in timp ce tracta un slep greu de 65 m lungime. De acesta din urma a fost gasit atirnind un fragment din parima de tractare. Concluzia anchetatorilor: ,,suntem indreptatiti a crede ca pierderea remorcherului s-a produs cu atita rapiditate, incit a facut imposibila emiterea unui S.O.S.?.
11 ianuarie 1967. Remorcherul american ,,Gulf Master”, nava moden echipata, a disparut in drumul sau dinspre portul Sechelt, Columbia Britanica, spre Florida, S.U.A.
Anul 1967 mai aduce si disparitia, linga Miami, a iahtului de curse ,,Revonco”, lung de 14 m.
La sfirsitul aceluiasi an, la 22 decembrie, o alta mica ambarcatiune, Witchcraft, 7 m lungime, dispare cu doi oameni la bord, la numai o mila (1852 m) de tarm, linga Miami, Florida, S.U.A.
La inceputul anului 1968, submarinul atomic francez ,,Minerve”, dispare in Marea Mediterana cu toti cei 52 de oameni aflati la bordul sau.
In aceiasi perioada si in acelasi loc, dispare un alt submarin israelian ,,Dakar”.
In luna mai 1968 dispare submarinul atomic american ,,US Scorpion”, cu 90 de oameni in echipaj, in drumul sau dinspre Gibraltar spre S.U.A.
Tot In zona Triunghiului dispare si cargoul ,,Ithaca Island” care transporta grine, in luna noiembrie 1968, pe ruta Norfolk – Manchester.
In lunile iunie si iulie 1969, au fost descoperite pe marile si oceanele lumii mai multe ambarcatiuni intre 11 si 18 lungime, care pluteau in deriva sau rasturnate, fara ocupanti la bord. Nu s-au putut da explicatii rezonabile nici acestor evenimente.
In aprilie 1970, dispare in Triunghi cargoul ,,Milton Iatrides” in drumul sau din portul american New Orleans spre Cape Town Africa de Sud.
In aceleasi an 1970, un alt submarin atomic francez dispare tot in Marea Mediterana, in aproprierea locului unde disparuse ,,Minerve” in 1968. Nici o explicatie satisfacatoare privind aceasta pierdere.
Tot in anul 1970, s-a intimplat un eveniment pe aeroportul din Miami, la care nici cercetatorii, nici specialistii, nici oamenii de stiinta nu au reusit inca sa dea o explicatie satisfacatoare.
Cursa de pasageri a companiei National Airlines, care, cu 127 de pasageri la bord, se apropria de pista de aterizare, dirijata de turnul de control, din directia nord-est, pe neasteptate a disparut de pe ecranul instalatiei radar.
Echipajul avionului n-a raspuns la nici unul din apelurile radio lansate de la sol. Dar, dupa numai 10 minute, totul a reintrat in normal: radarul semnala exact pozitia avionului si nimic n-a mai conturbat aterizarea. Dupa sosirea binevenita, personalul de la sol a asediat cu intrebari pline de griji pe membrii echipajului aterizat. Raspunsurile insa au fost surprinzatoare: cei de pe avion, fara exceptie, au afirmat in mod hotarit ca, dupa cunostinta lor, cu ei nu s-a intimplat nimic deosebit ! ,,Omule – explica unul dintre angajatii turnului de control, pilotului – dar voi, timp de 10 minute, pur si simplu nu ati existat !”.
Nimeni nu a inteles ce s-a intimplat, dar adevarata surpriza abia urma: pe avion, toate ceasurile, fara exceptie, indicau cu 10 minute mai putin decit timpul adevarat. Aceasta, cu atit mai surprinzator, cu cit, cu numai 20 de minute inaintea disparitiei, echipajul avionului a confruntat timpul cu turnul de control, neconstatindu-se nici o deviere la sol sau in aer.
In perioada anilor 1960-1970, numarul navelor maritime disparute In intreaga lume a fost de 71 (insumind 88980 tone). La bordul lor se aflau 1034 persoane, din care 1021 mateloti, 10 femei si 3 copii. Dintre toti acestia nu se mai stie absolut nimic. Aceasta este constatarea la care a ajuns reporterul Philip Jordan de la ziarul londonez ,,Daily Mail”, in urma unei anchete pe cont propriu facuta in arhivele aceleasi societati de asigurari Lloyd.
La 26 aprilie 1971, a fost gasit la 10 mile de Canalul Panama, vasul de transport portughez ,,Angosh”, cu instalatia radar si aparatura radio distruse. Din echipajul de 24 de persoane n-a mai ramas nici unul.
La 25 martie 1973, cargoul norvegian ,,Anita” (162 m lungime) a fost dat disparut in drumul sau din portul Norfolk, S.U.A., spre Hamburg, R.F. Germania.
La inceputul lunii aprilie 1974, un vas pentru explorari petroliere avind 16 oameni la bord, dispare definitiv intr-o zona aflata intre Scotia si Insulele Orkney, dupa ce a dat alarma – in mod inexplicabil – cu mare intirziere.
In acelasi an, la sfirsitul lunii mai, in Marea Caraibilor, vasul ,,Niagara” sufera o avarie din cauze inca neelucidate. Nici un supravietuitor.
In iulie 1975, in fata coastelor braziliene a fost descoperit un vas parasit, 165 t., aflat in deriva. Se parea ca la bord s-a dat o lupta, aparatul de emisie receptie fiind scos din functiune. Nu a fost gasita nici o urma din cei aproximativ 30 de oameni aflati initial la bord.
In aceeasi vara, celebrul oceanograf francez Jacques Cousteau, pregateste o serie de scufundari in regiunea arhipelagului Bahamas si a litoralului american, spre a stabili ,,locurile periculoase” spre navigatie.
Citeva luni mai tirziu, in decembrie 1975, intr-o zona cuprinsa intre Filipine si Japonia giganticul vas norvegian ,,Berge Bergesen D.Y.” se volatilizeaza subit, desi conditiile atmosferice in regiunea respectiva au fost normale.
Februarie 1976. La peste 700 km vest de Insulele Canare, este gasita coca rasturnata a unui trimaran ,,Tripla Arrow”. Nici un semn de viata in aproprierea epavei. Ea apartinuse lui Brian Cooke, 54 de ani, director de banca din marea Britanie, care plecase la 5 decembrie 1975 din portul Plymouth, intr-o incercare de traversare solitara a Atlanticului.
La 5 iunie 1976 se da startul intr-una dintre cele mai celebre competitii a curajului: cursa anuala de traversare solitara a oceanului Atlantic. Un numar de 7 dintre competitori nu vor ajunge niciodata la destinatie, urma lor pierzindu-se definitiv. Printre ei, cunoscutul Mike Flanagan, a carui ambarcatiune a fost descoperita fara ocupant.
In iulie 1976, Institutul pentru Economia Marina din Bremen, R.F.G., anunta ca in ultimii 4 ani (1971-1975), din cele 754 de nave avariate din diferite motive pe marile si oceanele lumii (ciocniri, scufundari, incendii, furtuni etc.), un numar de 12 sunt socotite ca fiind disparute in conditii misterioase.
In a doua jumatate a lunii august 1976, alte doua disparitii. Prima: un avion avind la bord 56 de persoane, dispare in Ecuador, intre Quito si Cuenca, deasupra localitatii Ambrato. A doua: un grup de 12 excursionisti pleaca cu o barca spre Insula Bonaventura, de la gurile fluviului Saint-laurent, Canada. Dupa 48 de ore, ambarcatiunea a fost gasita la 3 mile de tarm, ocupantii fiind dati disparuti.
La mijlocul lui octombrie 1976, nava panameza ,,Sylvia L. Ossa” dispare in acelasi Triunghi al Bermudelor. Vasul avea o lungime de 200 m si un echipaj de 37 de persoane la bord. Nu s-au putut gasi nici cadavre, nici supravietuitori.
Numai in luna decembrie 1976, s-au scufundat in aproprierea coastelor estice ale Statelor Unite un numar de 11 petroliere. Ultimul este ,,Chester A. Poling”, despre al carui echipaj nu s-a putut afla nimic.
Ultima disparitie a acelui an 1976 are loc la 29 decembrie. Un avion ,,Jumbo Star 310” cu 176 de oameni la bord, s-a volatilizat fara urma in zona nordica a Triunghiului.
In ianuarie 1978, un avion de pasageri al companiei ,,Braniff Airlines” efectua un zbor obisnuit pe ruta New York – Panama, pe care o parcurge zilnic. La scurt timp dupa intrarea intr-o zona de turbulenta, situata in zona faimosului Triunghi al Bermudelor, avionul a scapat de sub control intrind intr-un picaj de cca. 3000. Deoarece atit echipajul cit si pasagerii prezentau contuzii, pilotii – care au reusit sa redreseze avionul in ultimul moment, evitind astfel o catastrofa de proportii – au hotarit aterizarea de urgenta pe aeroportul de la Miami. Desi s-a deschis o ancheta amanuntita asupra acestui accident curios, rezultatele ei nu au fost date niciodata publicitatii.
La sfirsitul aceluiasi luni, un alt avion de pasageri ,,Boeing-727”, avind la bord 110 persoane, aflindu-se in zbor deasupra Oceanului Atlantic pe ruta Ford Laudedale, Florida – Newark, New Jersey, are o pana de curent care dureaza aproximativ un minut. Toate cele trei turbine ale aparatului se blocheaza si el pierde aproape 4000 m din altitudine. Pilotii hotarisc revenirea urgenta pe aeroportul din Florida.
In martie 1978, avionul american ,,Ka-6” cu doi oameni la bord efectua un zbor de antrenament in acelasi Triunghi al Bermudelor. Abia patruns in aceasta zona, avionul nu a mai raspuns chemarilor turnului de control. El a fost dat disparut, iar cercetarile intreprinse in cautarea lui nu au dus la nici un rezultat.
Incepind cu ultima decada a aceluiasi luni martie, satelitul meterologic vest-european ,,Meteosat”, tine sub stricta supraveghere zona nordica a Oceanului Atlantic, retransmitind zilnic unui centru de calcul din orasul vest-german Darmstadt, date culese din nava franceza ,,Henri Poicare” privind temperatura apei si a aerului, curentii marini si atmosferici si in general starea vremii. Acest experiment efectuat pentru a demonstra utilitatea legaturilor automate cu navele oceanice, realizate prin satelit, avea sa dureze pina in luna iulie a aceluiasi an.
Cercetatorii sovietici ajung la concluzia ca in zona nordica a Oceanului Atlantic, situata intre Groenlanda si Irlanda, exista o uriasa ,,cascada” submarina. Apele reci ale Articii avind o densitate foarte mare si un mare continut de oxigen, se prabusesc in abisul Oceanului Atlantic pina la adincimea de peste 3000 de metri.
Societatea britanica Lloyd da publicitatii faptul ca numai in cuprinsul anului 1977, flota comerciala mondiala a pierdut un numar de 337 de nave, totalizind 1073127 tone. Un numar insemnat al acestor nave au disparut in conditii care nu au putut fi elucidate niciodata.
In aprilie 1979, un alt avion de pasageri american ,,Boeing 727” al companiei TWA care transporta 87 de pasageri de la New York la Minneapolis, a suferit un accident curios: dupa o rostogolire de 3600, aparatul a ,,cazut” pur si simplu 9000 m cu viteza supersonica. In urma investigatiilor, care nu au adus totusi la nici un rezultat, expertii americani au declarat ca este primul accident de acest fel din istoria aviatiei incheiat in mod fericit.
In vara anului 1979, o alta expeditie franco-italiana se deplaseaza in zona Triunghiului avind ca baza de plecare premisa ca pe fundul oceanului s-ar afla vestigiile unor civilizatii premayase si preegiptene, cu o vechime de 15000 de ani, printre care ar exista si niste constructii piramidale de mari proportii. De altfel, cu doi ani mai inainte, in primavara anului 1977, publicul lua cunostinta cu o surpriza de mari proportii: Charles Berlitz, autorul mai multor carti referitoare la subiect, printre care si ,,Triunghiul Bermudelor – o fereastra spre cosmos ?”, anunta descoperirea in aceasta zona a unei piramide cu inaltimea de cc. 128 m si baza de 164 m, la o adincime de 900 m in apele Atlanticului de Nord. Piramida ar avea un unghi identic celui al piramidei lui Keops si s-ar afla, curios, la exact aceeasi latitudine cu piramida egipteana. Cei care acceptau ideea unei astfel de stiri insolite, incepeau sa-si puna, pe drept cuvint, intrebarea: sa fie aceasta oare inca una din explicatiile atitor disparitii in Triunghi ?
La congresul Societatii vest-germane de geofizica din luna august 1979 se mai face inca o comunicare interesanta: curentul Golf Stream se opreste in dreptul insulei Terra Nova si face cale intoarsa. Se pune atunci intrebarea: de unde vine apa calda din nord-estul Atlanticului daca nu este adusa de Golf Stream, asa cum se crezuse pina acum ?
Noiembrie 1979; Nava ,,Zaria”, in acel moment singura din lume construita in intregime din materiale care nu se magnetizeaza, aflata in dotarea Academiei si Stiinte a U.R.S.S. porneste intr-o expeditie de cercetare in zona Atlanticului de nord-est.
La inceputul lunii decembrie 1979, de la baza Cap Canaveral este lansat satelitul american de telecomunicatii ,,Satcom III”. La scurt timp dupa lansare, satelitul a disparut, pur si simplu, in spatiu si nu a mai putut fi regasit niciodata.
Iar in februarie 1980 satelitul japonez de telecomunicatii ,,Ayame 2”, dispare de asemeni in spatiu, la scurt timp dupa lansare.
In a doua jumatate al anului 1980, pachebotul ,,S.S. Norway” se afla intr-o croaziera de doua saptamini in Marea Caraibelor, avind la bord un numar de 2400 de persoane. La aproximativ 240 km nord de Haiti, vasul ramine in pana ( o pana a carei natura nu a fost niciodata precizata), croaziera este intrerupta, iar serviciile de coasta americane intimpina dificultati la incercarile de remorcare a lui.
In ultimele zile ale anului 1980, dispare in Pacific vasul iugoslav ,,Dunav”, cu 32 persoane la bord, la cca. 630 mile sud-est de portul japonez Yokohama.
Iar in primele zile ale lui 1981, cargoul grec ,,Altiparos”, cu 35 de persoane la bord, dispare in timp ce naviga dintr-un port canadian spre Osaka, Japonia.
In vara aceluiasi an, la inceputul lunii iunie, in Guatemala s-a anuntat disparitia instantanee, fara urma a tuturor locuitorilor – peste 60 de familii – unei asezari izolate din nordul tarii. Toate incercarile de gasire a celor disparuti, nu au dat nici un rezultat.
Un alt accident curios s-a petrecut in luna decembrie 1981: ,,Locotenentul Thomas Tiller, 26 de ani, navigatorul unui avion de tipul ,,Phantom” apartinind aviatiei S.U.A. care a disparut in mod misterios, a fost descoperit in stare de inconstienta, plutind in echipamentul sau de salvare in largul coastelor statului Carolina de Sud, la 60 km sud-est de localitatea Charleston. Aflat in misiune de zbor, aparatul a disparut dupa o manevra executata in zona din apropierea celebrului Triunghi al Bermudelor. Un ofiter superior, colonelul Peter Kempf, a declarat ca a fost intrigat de acest accident. ,,Niciodata nu am mai vazut asa ceva. Un avion care a disparut pur si simplu, fara nici o comunicare sau contact vizual. In momentul in care pilotul a fost ejectat din aparat trebuia sa intre in functiune un semnal radio pentru a localiza echipajul in vederea salvarii lui, iar acest semnal nu a fost transmis. Cercetarile continua pentru a se incerca gasirea pilotului aparatului, lt. Michael Matson, 24 de ani”.
Desi, din cauza faimei din ce in ce mai proaste pe care si-o cistiga fatalul Triunghi al Bermudelor, traficul maritim in aceasta zona devine de la an la an mai redus, numarul tristelor evenimente de aici nu descreste. Astfel conform statisticilor aceleasi societatii de asigurari Lloyd, numai autoritatile maritime americane inregistreaza ,,disparitia a nu mai putin de 600 de nave de diverse tipuri si dimensiuni, intre 1971 si 1982”.
Separat, autoritatile portuare din Miami, Florida, S.U.A., au inregistrat ,,disparitia in conditiile insolite, a 200 de iahturi cu echipaje cu tot”, numai in anul 1981 !
Accidentele navale si aeriene continua in ritm sustinut in acest deceniu. De la an la an creste numarul vaselor si avioanelor care dispar datorita uraganelor, ciocnirilor, incendiilor, actelor teroriste sau chiar pirateriei moderne. Un bun procent al acestora il constituie disparitiile – asa-numitele ,,alte accidente” – carora nu li s-au putut gasi niciodata cauzele sau explicatii cit de cit acceptabile.
Aceasta fantastica succesiune de intimplari neobisnuite, nu formeaza decit o succinta trecere in revista a celor ce se petrec in Triunghiul Bermudelor.
Aceste evenimente misterioase si inexplicabile depasesc nu numai puterea noastra de intelegere, ci chiar posibilitatile de investigare ale stiintei si tehnologiei contemporane. Asa cum s-a observat, lista parcursa nu cuprinde numai evenimente petrecute in exclusivitate in zona fatalului Triunghi. Intr-adevar, se pare ca aceasta nu este singura zona de pe glob unde dispar nave si avioane in chip inexplicabil.
Cercetatorii care s-au ocupat de astfel de evenimente, au observat de mai mult timp existenta unei zone oceanice misterioase situata la sud-est de Japonia, intre aceasta tara si Insulele Bonin, mai precis intre Iwo Jima si Marcus Island, sector renumit prin pericolele sale pentru vapoare si avioane.
Presupunindu-se ca navele au disparut ca urmare a unor suite de eruptii vulcanice submarine, sau furii subite ale mareelor, aceasta zona numita frecvent ,,Marea Diavolului”, constituie obiectul unei reputatii cel putin tot atit de sinistre ca si aceea a Triunghiului Bermudelor, deoarece autoritatile japoneze au declarat-o zona periculoasa si interzisa. Aceasta decizie a fost luata in urma unei anchete a unitatilor de suprafata japoneze in 1955. In acel an a fost trimisa o nava, ,,Kalyo Maru 5″, pe care se imbarcasera mai multi oameni de stiinta, care aveau ca scop tocmai elucidarea misterului legat de numeroasele disparitii din Marea Diavolului. Atit nava, cit si cei imbarcati pe ea au disparut tot atit de subit si de misterios, nelasind in urma lor nici cea mai mica urma.
De Marea Diavolului se temeau inca din vechime si pescarii, ei credeau ca era locuita de monstri si demoni care puneau stapinire pe corabiile si vapoarele ale caror echipaje nu erau la post. Avioane si vapoare au disparut in acest sector mai multi ani la rand, si in timpul anilor de pace, 1950-1954, s-au volatilizat nu mai putin de noua vapoare moderne, cu echipaje ce totalizau citeva sute de oameni.
Imprejurarile caracteristice care determina aceste disparitii, amintesc evenimentele petrecute in Triunghiul Bermudelor: operatii de cautare intensive pe mare si in aer, lipsa – de cele mai multe ori – a epavelor sau sfarimaturilor lor, a petelor de ulei, a cadavrelor oamenilor din echipaje sau a pasagerilor.
Triunghiul Bermudelor si Marea Diavolului mai au un curios punct comun: asezarea lor geografica. Aproape de extremitatea sa vestica, Triunghiul Bermudelor inglobeaza longitudinea 80 grade vest, meridian care in nordul real si cel magnetic se confunda si unde orice calcul de deviatie este de prisos. Acelasi meridian isi schimba denumirea cind trece peste poli, pentru a deveni meridianul 150 grade est. Acesta, venind de la Polul Nord, coboara spre sud, trece pe la est de Japonia si traverseaza partea mediana a Marii Diavolului. In acest punct central, acul magnetic se indreapta si el spre nordul geografic, care se confunda cu nordul magnetic, la fel ca la limita vestica a Triunghiului Bermudelor de pe antemeridian.
Un studiu mai aprofundat al Triunghiului Bermudelor si al altor sectoare suspecte, a fost intreprins de Ivan Sanderson si expus in articolul sau ,,Cele 12 cimitire ale Diavolului strabat lumea”, scris pentru magazinul ilustrat ,,Saga”.
Localizind pe harta disparitia vaselor si avioanelor din intreaga lume, Sanderson si colaboratorii sai si-au dat seama ca majoritatea din aceste pierderi se produc in sase zone, a caror forma este mai mult sau mai putin asemanatoare unor romburi si printr-o serioasa coincidenta, se situeaza toate la latitudini cuprinse intre 30 grade si 40 grade la nord de Ecuator, inglobind, evident chiar Triunghiul Bermudelor si Marea Diavolului.
Toate aceste zone ar avea forma mai mult de romb decit de triunghi. Motivul pentru care Triunghiul Bermudelor constituie cea mai celebra dintre anomalii, s-ar datora dupa parerea lui, asezarii sale intr-o zona mai frecventata.
Celelalte 11 sectoare in discutie, prezinta tot atit de multe anomalii evidente de magnetism sau deviere spatiu-timp. Cercetari ulterioare aveau sa confirme justetea acestei descoperiri. Printre altele, e bine sa amintim aici si existenta deasupra regiunii de vest a Columbiei a unei zone numita ,,cimitirul avioanelor”. Din cauze neelucidate inca, numai in perioada anilor 1969-1974, s-au prabusit aici 12 avioane ! …..
Si bineinteles lista poate continua in fiecare an adaugandu-se noi disparitii ce largesc misterul din jurul Triunghiului Bermudelor…..
 sursa ;piatza.net

Istoria interzisa a omenirii

 

sanhaiku
blogid=1485037#blog
“Esti materie, esti un amestec intamplator de substante chimice. Esti un animal superior, o maimuta evoluata, esti…un accident al legilor fizicii.” Te simti vizat? Ar trebui, pentru ca, desi nimeni nu ti-a spus-o fatis, nu doar stiinta, toate asa-zisele medii de promovare a cunoasterii te bombardeaza zilnic cu aceasta idee. Este ceea ce ne spun cercetatorii sau, mai degraba, ceea ce sunt lasati sa ne spuna. Nu este oare paradoxal ca, desi magulitorul curent New Age plaseaza individul in centrul Universului, incoronandu-l stapan absolut al naturii si al propriei existente, de la promotorii aceluiasi crez aflam ca nu suntem decat niste primate oportuniste si un pic norocoase, diferite de “suratele” animale doar printr-un continut cranian mai consistent?

Materie, numai materie. In spatele acestor jocuri scenice care ne pun o ordine bine calculata in viata si in ganduri se ascunde un peisaj de culise mult mai vast si mai tenebros decat se poate banui analizand faptele accesibile. Cu toate acestea, Descopera.ro va incerca sa faca putina lumina in ce priveste “cunoasterea necunoscuta” a umanitatii.
Nu sunt putini acei specialisti, dintre care se disting nume precum Michael Cremo si Richard L. Thompson, autorii cartilor “Arheologia interzisa” si “Istoria ascunsa a rasei umane”, care vorbesc despre fenomenul filtrarii cunoasterii. Dupa cum o sugereaza contextual forma termenului, aceasta politica, suspectata ca fiind o arma de capatai a elitelor ce conduc lumea din umbra, este menita sa tina masele in ignoranta si necunoastere. Altfel spus, este vorba despre puterea intelectuala, cea din care deriva toate formele de dominatie si control la care este supusa civilizatia umana astazi. Articolul de fata nu va trata insa despre cine sunt sforarii acestor masinatiuni, ci se ambitioneaza sa releve cate ceva despre modul in care ei opereaza.
“Involuatii” stiau
Liderii fara chip care actioneaza manetele acestui mecanism al cenzurii limiteaza masiv accesul maselor la informatii care vizeaza in special originile si trecutul speciei umane, temelie a intelegerii existentei si scopului in viata. Este vorba despre aspecte esentiale ale civilizatiei si ale planetei pe care, daca le-am cunoaste, ne-am intelege mai bine natura si misiunea; ceea ce ne-ar face insa liberi si mai greu de controlat. Sunt lucruri pe care “EI” le cunosc, dar pe care le tin departe de noi, din egoism, din interes, din trufie, din nevoia de a avea un ascendent asupra semenilor.
Premisa fundamentala de la care porneste teza unor specialisti precum cei mentionati mai sus, cum ca istoria umana este cu totul alta decat cea care ne este prezentata astazi in mod oficial, rezida, ca debut, in scrierile antice. Majoritatea culturilor dispun de astfel de carti care vorbesc despre existenta unor civilizatii avansate in trecutul foarte indepartat, dar scrierile in sanscrita ale Indiei sunt de departe cele mai explicite in aceasta directie. Manuscrise antice, precum Mahabharata, Ramayana sau Vedele vorbesc deschis, pe langa principiile filosifice si culturale indiene, si despre episoade fascinante din vechime, care fac descrieri amanuntite ale unor tehnologii pe care omenirea abia le-a dobandit astazi. Sunt descrise aparate de zbor impreuna cu principiile lor de functionare, sunt mentionate arme precum bomba atomica sau chiar bomba cu hidrogen si se descriu avansate tehnici medicale si genetice. Aceleasi carti vorbesc despre erele pamantului, despre ciclicitatea vietii pe planeta si despre succedarea civilizatiilor.
Convingeri asemanatoare vin din intelepciunea romana si egipteana dar mai ales dinspre cea greaca de unde, de la Platon si Artistotel ne parvin invataturi referitoare la aceeasi insiruire a vietii. Ei credeau puternic intr-o fiintare pe ere, dupa un model arhetipal. Astfel, in credintele stravechi – care, dealtfel, nu sunt deloc de lepadat – un mare ciclu de viata incepe edenic, cu o Era de Aur, in care toate fiintele umane sunt spiritualizate, constiente, bune. Aceasta era este succedata de cele de Argint, Bronz si Fier, ce caracterizeaza, gradual, deprecierea umana prin cultivarea lacomiei si a individualismului intr-atat incat lumea trebuie reconfigurata. Ceea ce se si intampla, printr-un cataclism general si o reinchegare ulterioara a vietii.
In viziunea initiatilor indieni, oamenii s-au nascut de mai multe ori si de tot atatea ori, minus unu (inca), au disparut in urma unor dezastre de exterminare a speciilor. Acest lucru s-ar fi intamplat insa numai pentru ca viata sa reinfloreasca, prin repopularea Pamantului fie de catre refugiati paranormali, neafectati de Armageddon, fie de civilizatii superioare din alte sfere cosmice. Cartile acestea fac referiri foarte serioase la existenta in urma cu milioane si chiar cu miliarde de ani in urma, pana la inceputurile planetei, a inteligentei pe Pamant si a civilizatiilor evoluate. Totusi, pentru sustinerea unor atari premise, trebuie sa existe si probe fizice. In absenta acestora, s-ar putea presupune cu usurinta ca scrierile sunt false, mincinoase, produs al unei imaginatii disproportionate. Surprizator, ele sunt cofirmate nu doar sporadic, ci chiar abundent, nenumarate dovezi arheologice ale existentei unor antice civilizatii avansate iesind la lumina, accidental sau “vanate”, in toate colturile lumii.
Teoria ca teoria, dar practica…
Exemplele sunt numeroase si dispun de caracteristici mult prea complexe pentru a fi expuse convingator aici, dar vom face cateva insemnari succinte. Este vorba despre descoperiri arheologice precum: macheta egipteana din lemn din secolul al II-lea i.Hr, care are forma unui avion; ciocanul descoperit la marginea Londrei, incastrat intr-o roca veche de 500 milioane de ani; harta desenata in 1513 a amiralului turc Piri Reis, care arata in detaliu portiuni din Africa, America si Antarctica, in conditiile in care Antarctica a fost descoperita oficial abia in 1818. Mai mult, harta reprezinta continentul alb asa cum arata el sub gheturi, stare in care se afla, probabil, in urma cu 10.000 – 12.000 de ani; orasul Nan Madol, construit intre anii 200 i.Hr.- 800 d.Hr., pe un recif de corali din Micronezia, din aproximativ 250 milioane de tone de blocuri bazaltice, al caror transport nu poate fi explicat; artefactul Coso, din Olancha, California, asemanator cu un dispozitiv de aprindere, gasit in interiorul unei bucati de piatra care ar fi avut nevoie de 500.000 de ani pentru a se forma. O amprenta palmara a fost gasita intr-un strat de piatra calcaroasa avand circa 110 milioane ani, in localitatea Glen Rose (Texas). In nordul inghetat al Canadei s-a gasit un deget omenesc fosilizat,datand din Cretacic. In Utah, intr-un strat de roca estimat la 300-600 milioane de ani vechime, s-a descoperit ceea ce pare amprenta unei talpi omenesti, incaltata intr-un soi de sanda. Minerii din Africa de Sud au scos la lumina sute de sfere metalice de origine necunoscuta, denumite sferele Klerksdorp. Ele au circa 3-5 cm in diametru, iar unele au incrustate linii paralele, asemenea unor santuri, de jur-imprejur. Sferele par a fi facute de mana omului, desi specialistii nu pot explica in ce fel au fost realizate liniile. Stratul de roca din care au fost extrase aceste sfere dateaza din precambrian, vechimea lor fiind estimata la 2,8 miliarde ani.
Exemplele pot continua, acestea sunt doar cateva dintre cele mai cunoscute care au ajuns sub ochii publicului larg. Surprinzator este insa faptul ca, desi asemenea reusite arheologice vorbesc fatis despre o realitate incontestabila, oamenii de stiinta nu le aplica mai mult decat o eticheta pe care sta scris “mistere”. De ce alegem sa le consideram curiozitati si bizarerii, cand putem accepta povestile uneori de necontestat pe care aceste obiecte ni le spun? Nimeni nu se oboseste, oficial, sa sape mai adanc si sa intelega implicatiile uriase pe care le au aceste lucruri. Cat despre noi, sfidarea afisata de elite in relatia cu vulgul este de un cinism revoltator. Ne servesc, prin intermediul cercetatorilor si al publicatiilor pe care le au in “buzunar” toate aceste informatii, probabil desperecheate, bizuindu-se fara griji pe faptul ca ignoranta isi va juca rolul si ne va impiedica sa ne implicam activ sau sa ne “sinchisim” macar de ele. Pentru ca, la urma urmei, cine suntem noi sa ne gandim la asemenea lucruri? Ce conteaza daca oamenii au 10 mii, o suta de mii sau un milion de ani? Aceste preocupari sunt ciudate, abstracte, ele reprezinta exclusiv apanajul unor filosofi si mistici neintelesi, izolati in turnurile lor de fildes. Noi trebuie sa ne traim viata la maximum, timpul inseamna bani, este scurt, viata trece, nu trebuie irosita cu intrebari existentiale. Sunt numai cateva dintre trendurile pe care elitele ni le-au impregnat, pentru a imbraca poate cele mai importante deprinderi pe care ar trebui sa le posedam in cosumatii care sunt adesea ridicole si caraghioase in ochii unei opinii publice profund contaminate.
Indoctrinare religioasa? Mai gandeste-te
Totusi, aceia care aleg sa nu se lase pacaliti de teoriile evolutioniste vehiculate extrem de agresiv, se aliniaza mai degraba unei tendinte spirituale de masurare a lucrurilor. Acesti oameni privesc devenirea umana, nu ca pe o evolutie din materie, ci, mai degraba, ca pe o involutie, dintr-o constiinta superioara. Aceasta premisa se aseamana poate cu o argumentatie religioasa, cu o doctrina ridicola, dar incercati sa va intrebati daca nu cumva aveti aceasta impresie tocmai in virtutea informatiilor care vi se “injecteaza” pe toate mediile de comunicare. Omul nu este un produs unilateral, asa cum incearca sa ne convinga conducatorii nostri de talie mondiala. El este intr-adevar alcatuit din materie, este grosier, dar mai are si o dimensiune mentala, precum si una spirituala. Lumea noastra este, din acest motiv, privita de initiati, ca o etapa cosmica grosiera, ce va fi urmata de niveluri superioare ale realitatii, dominate de energii subtile, denumite de culturile diferite spirite, ingeri, zei, sfinti, etc. Nasterea ar insemna, practic, procesul prin care o fiinta de constiinta pura coboara in sferele inferioare ale Cosmosului si se acopera de energiile scazute ale mintii si ale materiei.
Toate culturile si civilizatiile credeau ca venim dintr-un nivel spiritual al realitatii, traiau in acord cu aceasta convingere si erau armonizati cu natura si viata. Mai putin noi, care ne dezicem de orice forta superioara. Noi, care ne credem fruntasi si superiori, nu doar ca civilizatie, ci la nivel individual. Este in asentiment cu mersul actual al lucrurilor ca “eu” sa fie in centrul lucrurilor si “mie” sa fie elementul de referinta al existentei. Si tocmai pentru ca “eu” nu este singur, ci sunt sase miliarde ca el, acest lucru duce la izolare, la dezbinare si conflicte, la dominatie si razvratire. Daca eu lupt doar pentru mine, atunci cauza mea nu mai este si a altora, ceea ce ma face sa fiu absolut singur, neunificat in nimic cu altcineva. Desi poate parea desuet, nu este decat aplicarea maximei “Dezbina si stapaneste” la nivel planetar.
Spuneam putin mai sus ca, daca ideea spiritualitatii ti se pare a fi o doctrina, un raspuns disperat al Bisericii la avantul actual al stiintei, atunci ar trebui sa te intrebi daca nu crezi asta tocmai in urma faptului ca esti controlat. Ei bine, sa venim in sprijinirea unei asemenea declaratii si cu un exemplu. Este vorba despre cazul sotilor Pierre si Marie Curie. Cei doi cercetatori francezi din secolele XIX – XX sunt recunoscuti oficial pentru performantele din domeniul radioactivitatii, care le-au si onorat activitatea prin obtinerea unui premiu Nobel pentru Fizica in anul 1903. Niciun manual insa si in general nicio carte nu vor mentiona implicarea lor activa si meritorie in experimentele parapsihologice. Pret de mai multi ani, cei doi cercetatori au derulat o serie de teste cu nuanta supranaturala in laboratoare si institutii, inregistrand rezultate notabile si succese nebanuite, materializate prin comunicarea cu spiritele, extracorporalizari, materializari, clarviziune si alte astfel de fenomene catalogate astazi drept “bazaconii”.
Aceasta activitate intensa si mascata este atestata de o documentatie vasta aflata in arhivele institutiilor care le-au gazduit initiativele lui Pierre si Marie. Si in acest caz, exemplele unor performante si descoperiri halucinante pe taram spiritual sunt in numar suficient de mare, incat sa ateste existenta incontestabila a unei asemenea dimensiuni umane. De ce ocultizarea lor? Pentru a masca latura spirituala a umanitatii si pentru a canaliza civilizatia spre materialism si consumerism. Suntem vaduviti prin aceasta privare de cunoastere, de aspecte importante ale existentei si ale fiintei umane, capitale in intelegerea completa a ceea ce suntem si a ceea ce avem de fapt de facut aici. Daca nu stim nimic despre aceste lucruri, care, iata, exista ca parte a realitatii, este firesc sa ne refugiem in productie si consum, in efemer, in placeri marunte si in bucurii intr-adevar animalice. Iar acest lucru nu este intamplator.
Mai gandeste-te un pic
Toata aceasta mistificare se intampla pentru ca stiinta are in miezul sau un grup extrem de influent care musamalizeaza voit descoperirile cele mai importante. Motivele unui asemenea grup influent nu pot fi decat presupuse, dar probabil ca banuielile celor care le emit nu se indeparteaza prea mult de adevar. Astfel, Michael Cremo suspecteaza ca doua mari directii motiveaza elitele sa filtreze cunoasterea. Una ar fi insasi natura umana, negarea, respingerea teoriilor care le contrazic pe ale lor, deoarece sunt oameni indragostiti de ei insisi si de adevarurile lor, nefiind dispusi sa accepte alternative. Apoi, probabil ca este vorba de ratiuni ceva mai adanci, legate de putere si control. In sistemul educational, evolutionistii au detinut o pozitie suficient de inalta pentru a dicta raspunsuri la intrebarile fundamentale: “cine suntem? de unde venim? incotro mergem?” Aceste raspunsuri, dupa cum bine se stie, sunt pur materialiste, exclud cu desavarsire orice implicare divina in crearea omulu. De aceea, nici nu este surprinzator sau intamplator ca omenirea a luat-o pe o panta adanc materialista si exclusiv fizica. Manipulatorii din umbra au insuflat maselor valori eronate, ideea ca scopul fundamental al omului este acela de a produce si de a consuma. Mereu mai mult. Acest lucru, in cazul in care mai sunt dintre aceia care nu isi dau seama, naste bogatii uriase. O parte dintre ele intra in buzunarele cercetatorilor, care nu doar fac parte din mecanismul manipularii, dar stau si la temelia conceptelor produselor comercializate (armament, tehnologie, lux etc). O alta mare parte din fonduri intra in buzunarele industriasilor care le produc si, nu in ultimul rand, in buzunarele adanci ale guvernelor care percep taxe si impozite, in unele locuri, uriase, pe marginea comertului masiv. Aceasta nu inseamna altceva decat faptul ca forte foarte mari sunt cointeresate ca lucrurile sa ramana in lume in forma in care sunt astazi. Ele nu vor sa vada intrerupt acest proces si atunci nu este de mirare faptul ca devine tot mai energic.
Orice scadere a activitatii economice creaza unde de soc. Elitele au inteles asta. Din acest motiv, se intretine furibund procesul de productie-consum. Oamenii nu trebuie sa se gandeasca la existenta, nu trebuie sa-si puna probleme inalte, adanci, trebuie mentinuti si concentrati in uriasa masinarie economica. Exemplul clar a venit in urma atentatului terrorist din 11 septembrie 2001, in urma caruia mii de oameni pur si simplu au incetat sa mai cumpere, sa mai consume. Au ales sa stea mai mult cu familiile si cu prietenii lor si sa se intrebe ce este viata si incotro se misca, ce se intampla cu lumea. Reverberatiile unui asemenea fenomen sunt mari si durabile. Liniile aeriene, spre exemplu, nu si-au revenit inca total in acesti 7 ani de la eveniment. Stapanii unui imperiu financiar nu isi permit asemenea pierderi. Ei trebuie sa aiba mereu mai mult, nici macar mentinerea nu este o optiune. Sunt, deci, interese mari care ne vor focusati trup si suflet pe procesul material de productie si consum, iar elementul cheie sunt oamenii de stiinta si dascalii, cei care ne invata despre lume si viata. Ei insista ca suntem fiinte materiale si mai ales ca acesta este un lucru bun. Dar daca am primi si un alt raspuns la intrebari precum “Cine sunt? De unde vin? Unde ma duc? Ce vreau?” ? Ce ar fi daca s-ar preda in scoli faptul ca facem parte dintr-o constiinta superioara si pura si ar trebui sa ne canalizam mai mult pe cultivarea constiintei si a spiritului, pentru ca ele sunt eternitatea? “EI” nu vor insa acest lucru, pentru ca ar insemna ca oamenii sa fie mai putin controlati, ceea ce ar insemna mai putini bani si o putere scazuta. De aceea s-a impamantenit si ideea de proprietate. Intr-o societate complet mercantila, toata lumea are proprietati. Liderii, corifei ai omenirii, detin aceste proprietati prin diferite sisteme sociale, bancare sau politice. Ori, cine controleaza proprietatea controleaza si proprietarul.
Sustinatorii sistemului axiologic bazat pe productie si consum, pe ahtiere de acumulare si materialism, s-au infiltrat insidios in pozitiile influente si puternice ale societatilor umane, de unde pot dicta celor de sub ei realitatea. Ei au creat sistemele de comoditate, care stimuleaza latura hedonista umana, capturand individul in placeri si indepartandu-l de realitate. Mijloacele de distragere sunt astazi extrem de numeroase si de eficiente, imbracand tot soiul de forme. De ce nu s-ar abate chiar razboiul asupra unei comunitati preocupate de spirit si Divinitate, daca numai asa ea poate fi convertita sau chiar eliminata? Conducatorii lumii nasc si finanteaza razboaie, inventeaza sisteme monetare si diverse constrangeri, aplicand, sub aparenta unei libertati totale si a unei civilizari apoteotice, o lege martiala deghizata, mai rea decat tot ce a existat pana in prezent. De ce este mai rea? Pentru ca biciul in spate si siluirea nu iti pot fura sufletul, nu iti pot starpi credinta si stinge lumina din priviri. Conducatorii de astazi nu se multumesc sa conduca oameni, mase, nu se multumesc sa aiba mancaruri fine si vile luxoase, ei vor sa ne biciuiasca sufletele. Care este motivul final? Sigur ca, in aparenta, tinand in jug o omenire care se naste, traieste si moare pentru ei, isi asigura o viata nu de regi, dar chiar de Dumnezei aici pe Pamant. Dar asta sa fie totul?
Cat poate trai un om sa se bucure de placerile vietii? Cateva zeci de ani? Planurile lor se intind pe secole, de ce? Pentru urmasi? Ar putea niste oameni atat de egoisti sa se gandeasca la viitorul copiilor lor? Ce stiu ei? Cred oare ca viata este numai una si atunci merita traita din postura unui zeu, caci dupa ea nimic nu mai conteaza? Este putin probabil sa fie atat de naivi, de vreme ce nu vor ca noi sa aflam de puntile spre lumea spirituala. Stiu ei mai multe decat ne inchipuim, care le sunt resorturile? Este intr-adevar o conspiratie sau doar miscare browniana, curs evolutiv firesc, natura umana exacerbata?
Crezi ca poti primi raspunsuri la intrebarile astea dintr-o masina luxoasa, cu un telefon performant in mana si cu o vestimentatie la moda pe trup? Poate iti va raspunde fotomodelul de langa tine sau vila cu trei etaje. Ori, cine stie, poate iti va sufla cate ceva despre viata plasticul din cardurile pe care le ai in portofel. Toate tac?
Atunci unde e raspunsul?
Intr-un Happy Meal cu siguranta nu.
sursa;http://cristytepes.wordpress.com/